Confidenţialitate


PRAHOVA: Copil mort după ce s-a urcat pe un tren și s-a electrocutat


PRAHOVA: Copil mort după ce s-a urcat pe un tren și s-a electrocutat
Tragedie într-o gară din Prahova unde un copil în vârstă de 12 ani a murit electrocutat. 
Accidentul s-a produs în momentul în care băiatul a încercat să urce pe un vagon al unei garnituri de tren care staționa în gară.
Tragedia s-a întâmplat în gara Inotești din comuna prahoveană Colceag. Martorii susțin că băiatul se juca printre liniile de cale ferată împreună cu mai mulți copii, iar la un moment dat acesta s-a urcat pe acoperișul unuia dintre vagoanele trenului de marfă care staționa în gară.
Din neatenție, copilul a atins un cablu de înaltă tensiune, iar gestul i-a fost fatal. A fost electrocutat și a decedat pe loc.
La fața locului a fost solicitat ajutorul medicilor de la Ambulanța SMURD, dar aceștia n-au mai putut să facă nimic pentru copil.

Deocamdată nu este clar care a fost motivul pentru care băiatul a ajuns pe acoperișul vagonului. S-au mai întâmplat astfel de accidente în gara Inotești, dar atunci cauza a fost clară. Victimele se urcaseră în tren pentru a fura fier vechi.
De data aceasta însă este vorba despre un tren care transporta produse petroliere.

Cazul a fost preluat de un achipaj al Poliției Transport Feroviar Prahova care urmează să stabilească eventualii vinovați.

Ultimele stiri
Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…

Peste 2,5 milioane de credincioși la slujba Papei Leon din Buenos Aires. Prezența record este și un omagiu…

Cristian Tudor Popescu nu are așteptări de la raportul de anulare a alegerilor: „Cred că nu au informațiile…

Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO

Bulgaria: 12 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…

Tunelul de pe A1, de la Curtea de Argeș, nu poate fi deschis. Ministrul Transporturilor îl acuză pe…

Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează