Confidenţialitate


Pragul de vârstă pentru vaccinul AstraZeneca ar putea fi crescut chiar până la 65 de ani sau mai mult


Pragul de vârstă pentru vaccinul AstraZeneca ar putea fi crescut chiar până la 65 de ani sau mai mult

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, spune că pragul de vârstă pentru administrarea vaccinului AstraZeneca ar putea fi crescut până la 65 de ani sau chiar peste.

România folosește acest vaccin la categoria de vârstă 18 – 55 de ani.

„Vă reamintesc că în luna februarie există date noi referitoare la eficacitatea vaccinului produs de compania Astrazeneca, date care sunt în momentul de față în curs de publicare într-un jurnal de prestigiu. Acestea vor fi trimise și către Agenția Europeană a Medicamentului. În momentul în care aceste date vor fi acceptate și România probabil că va crește acest prag al vârstei la 65 de ani sau chiar peste, dacă datele disponibile vor fi în conformitate cu rata de eficacitate care să ne permită aceste decizii”, a afirmat coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19.

Acesta a dat asigurări că este un aspect la care autoritățile se uită „cu foarte mare seriozitate”.

Foto: Marius Mantea

Ultimele stiri
Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră