Confidenţialitate


Povestea românului care ia prânzul cu Papa Francisc la Vatican, într-un documentar TVR


Povestea românului care ia prânzul cu Papa Francisc la Vatican, într-un documentar TVR

În documentarul pe care TVR 1 îl va difuza sâmbătă, 1 iunie, la ora 15.30, Irina Păcurariu a reușit să afle povestea unui român care stă în preajma Sanctitǎţii Sale Papa Francisc.

„E ortodox, nu catolic, însurat cu o peruancă, are o fetiţă şi un băiat, botezat de Papa Francisc şi este, de 6 ani, chelnerul Papei. Venise la întâlnirea cu mine doar ca să îmi spună că nu doreşte să fie filmat…şi a fost exact opusul”, ne povesteşte Irina Păcurariu despre întâlnirea cu românul care, în fiecare miercuri şi duminică, ia prânzul cu Papa Francisc, atunci când Sfântul Părinte nu e plecat din Vatican.

Duminica asta, Suveranul Pontif va fi departe de Santa Marta, reşedinţa lui pontificală, dar va fi aproape de Adjud, locul de unde românul Petru Tâmpău a plecat când avea doar 16 ani. Cel mai mic dintre cei 5 fii crescuţi de o mamă singură, Petru şi-a căutat în Italia un rost şi a ajuns să îl servească pe „Papa de la Roma”, cum auzea în copilărie că era numit liderul bisericii catolice. Puţină lume ştie cum arată acest om cu alură de baschetbalist, schimbat ireversibil de cei şase ani de când trăieşte în preajma Suveranului Pontif.

„După un dialog de o oră, când colegul meu a închis camera, Petru a întrebat dacă vreau să mergem împreună la Santa Marta, casa de oaspeţi unde locuieşte Suveranul Pontif şi m-a plimbat prin toate locurile care desenază traseul zilnic al marelui lider. Am trecut prin încăperea unde cu doar câteva zile în urmă papa sărutase picioale liderilor din Sudan, am fost în capela unde îşi face rugăciunea de dimineaţă. Nu pentru filmare, doar ca să îmi facă un mare dar.

Când am intrat în sala de mese de acolo, am simţit nevoia să mă aşez. Deşi eram doar într-una dintre clădirile Vaticanului, aveam senzaţia că sunt parte dintr-o mare taină. Şi am vrut să n-o pierd. Am băut o cafea şi am plecat fericită, în chicotelile unei maici din India care lucra acolo şi care a strigat după mine: Să nu aruncaţi niciodată cămaşa pe care o purtaţi şi să păstraţi bine poza pe care v-aţi făcut-o aici. Din toată sala asta mare, aţi ales să staţi exact pe scaunul unde se aşază papa pentru a-şi bea ceaiul în fiecare dimineaţă!”

În exclusivitate, la TVR1, sâmbătă, 1 iunie, 15.30, în documentarul ”ROMÂNII ŞI PAPA FRANCISC”, îi veţi auzi şi vedea pe Petru Tâmpău şi pe alţi români care trăiesc şi muncesc în preajma Suveranului Pontif şi pe care Irina Păcurariu i-a găsit şi intervievat la Vatican. Sunt istorii personale ale unor români care, din diverse perspective, au fost în proximitatea Papei Francisc sau ale căror vieţi sunt influenţate de acţiunile şi binecuvântarea lui.

Claudiu Ungureanu, artist, absolvent al unei Universităţi de Arte din România este singurul român care face restaurare şi realizează mozaicuri în atelierul specializat al Vaticanului. Lucrările lui sunt în Catedrala San Pietro, iar portre ale unora dintre foştii papi îi poartă semnătura.

Tot Irina Păcurariu face cunoscută istoria preotului Benoni Ambăruş, originar de lângă Adjud, unul dintre cei mai importanţi prelaţi ai Bisericii Catolice.

„Nimic din atitudinea sau felul în care îl arată nu îl recomandă astfel. Un om modest, care merge pe scuter, este însă directorul Caritas Roma, cel care decide zilnic soarta a câteva mii de oameni care au ajuns la limita de jos a sărăciei”, spune realizatorea TVR Irina Păcurariu.


Ultimele stiri
Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN

Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu

Concluziile Consiliului European de toamnă. Nicușor Dan: Au fost cinci teme de discuție. Despre disputa privind viitorul buget…

Dr. Mihaela Bilic: „Nu există un zahăr mai sănătos decât altul”. De ce trebuie să reducem cantitatea consumată…

USR va vota împotriva învestirii Guvernului Niculescu. Dominic Fritz: „Nu vom gira o nouă guvernare în care românii…

Astra Film Festival începe la Sibiu. Peste 70 de documentare și 200 de evenimente, în programul ediției din…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează