În 1854, Sulina a fost bombardată şi a dispărut total ca aşezare.
Englezii, care se confruntau în vremea aceea cu “criza cartofului” şi erau în căutare de cereale, doreau să pună stăpânire pe gurile de vărsare a Dunării în Marea Neagră, controlate de Imperiul Rus.
După acest eveniment, începe dezvoltarea oraşului. După Războiul Crimeei, în 1856, s-a înfiinţat, la Sulina, Comisia Europeană a Dunării.
Dezvoltarea Sulinei a atras laolaltă ingineri, care s-au ocupat de construirea canalelor pe Dunăre, a şantierelor navale, negustori de diferite etnii, dar şi piraţi.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, în perioada de glorie a oraşului Sulina, aici convieţuiau greci, români, ruşi, armeni, turci, austro-ungari, evrei, albanezi, germani, italieni, bulgari, englezi, polonezi etc.
Timp de peste 300 de ani, Sulina a fost un loc de refugiu al piraţilor care jefuiau corăbiile venite din Occident.
Astăzi, cimitirul maritim din Sulina adăposteşte singurul mormânt din Europa pe care se găseşte celebrul semn al piraţilor: craniul cu două oase încrucişate.
Aici se odihneşte piratul Ghiorghios Kontoguris, care a murit la Sulina, la vârsta de 33 de ani, şi a fost înmormântat de fratele său.
Grecul Ghiorghios Kontoguris, născut la Kefalonia, era un pirat “de uscat”. Kontoguris nu ataca pe apă, ci atrăgea ambarcaţiunile spre ţărm.
Se folosea de o vacă sau un bou, îi punea o scândură între coarne, de care agăţa două felinare.
Plimba animalul pe malul mării, dând impresia că este vorba despre o corabie la mal, care se leagănă în valuri, astfel corăbiile eşuau în malul de nisip.
Legenda spune că Ghiorghios Kontoguris a fost un bun cetăţean, asemenea haiducilor care luau de la bogaţi şi dădeau săracilor.
Se spune că o comoară pe care el a ascuns-o a rămas încă nedescoperită.
Vizitarea Cimitirului maritim din Sulina s-a realizat cu sprijinul Federaţiei Naţionale a Ghizilor de Turism din România, ghidului de turism Ionuţ Călin şi DD Travel.
