Povestea Jocurilor Invictus – AUDIO
reportaj și interviuri de Anca Grădinaru
În urmă cu doar câteva ore, în Canada, la Toronto, a început a treia ediție a Jocurilor Invictus. Din cei peste un milion de militari răniți în teatrele de operații din Irak și Afganistan din 2001 și până acum, la Toronto, se vor întrece 550, veniți din 17 țări.
În acest an, România a fost invitată să participe la Jocurile Invictus pentru prima dată.
Jocurile Invictus sunt o competiție sportivă înființată în 2014, de prințul Harry al Britanii, la care participă militari răniți pe front, majoritatea în Irak și Afganistan.
Militar și fost combatant în Afganistan, fiul cel mic al Prințesei Diana și al Prințului Charles s-a inspirat nu doar din acțiunile caritabile ale mamei sale și din competițiile sportive americane dedicate eroilor de peste ocean, ci și din istoria militară a propriei țări, care după cel de-Al Doilea Război Mondial, a înființat primele jocuri paralimpice, atunci, destinate veteranilor.
Prin înființarea Jocurilor Invictus, prințul Harry de Wales a vrut pe de o parte, să crească suportul public pentru militarii răniți care, odată întorși de pe front, se trezesc, adeseori la nici 30 de ani, că odată cu o parte din corp, au pierdut nu doar cariera, ci și independența, siguranța și stabilitatea pe care le aveau înainte.
Un alt scop al Jocurilor este de a le oferi acestor eroi un eveniment care să le dea șansa de a lupta din nou, fie și pe terenul de sport.
Pentru că lupta și voința de a rămâne în picioare fac parte din gena oricărui militar profesionist.
La Lumea Europa FM, Anca Grădinaru vorbește de la București și Toronto, nu doar despre Jocurile Invictus și rezultatele militarilor români, ci despre cum arată viața unui erou de România.
Prin ce trece el dar și familia sa. Ce bucurii simple descoperă odată cu renunțarea forțată la armă dar și ce umilințe îndură. Cum îi tratează medicii militari și sistemul în ansamblu, dar și societatea civilă.
În cele șase zile de concurs la Jocurile Invictus, militarii români vor concura la șapte sporturi: atletism, ciclism, haltere, canotaj în sală, înot, tir cu arcul și volei în șezut.
Conștienți că nu au putut să le asigure sportivilor toate achipamentele necesare la timp, reprezentanții Ministerului Apărării spun că obiectivul general este ca niciun militar să nu se claseze ultimul la disciplina lui. Sportivii însă țintesc mult mai sus pentru că privesc aceste Jocuri Invictus ca pe o nouă misiune, prima de la accident pentru majoritatea.
Pentru a putea participa la Jocurile Invictus echipa României a avut nevoie de peste o sută de mii de euro la care s-au adăugat costurile trasportării lotului și a staffului în și din Canada, transport asigurat de Ministerul Apărării cu aeronavă NATO.
Potrivit managerului de proiect, colonelul Nicolae Anghelescu, peste 40.000 de euro au venit tot de la Ministerul Apărării, în principal prin Clubul Sportiv al Armatei Steaua, iar peste 30.000 de euro au fost strânși de Asociația Povestașii.
În același timp, Fundația Prințului Charles în România a făcut o donație extrem de importantă.
De asemenea, Asociația de Caritate din Armata României Camarazii și Asociația Voluntarilor Invictus, ambele înființate de militari, au contribuit cu aproximativ 15.000 de euro.
Restul banilor s-a adunat din alte donații private, donații la care au contribuit și ascultătorii Europa FM, în urma apelului postului nostru, lansat în această vară, inclusiv pe scena Europa FM Live pe Plajă 2017, unde am avut ocazia să cunoaștem pe câțiva dintre militarii care reprezintă România la Jocurile Invictus.
Din banii strânși, Ministerul Apărării a cumpărat echipamentele sportive necesare și a finanțat pregătirea sportivilor în ultimul an.
Colonelul Nicolae Anghelescu mărturisește că finanțarea participării militarilor români la Jocurile Invictus a fost o misiune extrem de grea.
Mai întâi, pentru că legislația din România nu ajută deloc finanțarea unor competiții de acest, apoi pentru că mulți dintre cei la care Ministerul Apărării a apelat pentru donații au avut reacții negative.
Șefi de bănci sau de instituții publice fie n-au răspuns deloc apelurilor Ministerului Apărării, fie au refuzat să doneze.
Spre deosebire de țări precum Statele Unite sau Marea Britanie, unde oamenii donează bani de mici, constant, și fac voluntariat chiar și pentru militarii răniți străini, la noi, contribuțiile private pentru eroi se adună greu.
