Confidenţialitate


Pompierii, jandarmii sau aviatorii care sunt raniti in misiuni isi pot pastra locurile de munca


Documentul se referă la măsurile de sprijin acordate personalului militar încadrat într-un grad de invaliditate ca urmare a rănilor suferite în misiuni.

Astfel, pompierii, jandarmii şi angajaţii Inspectoratului General de Aviaţie răniți în timpul serviciului pot fi menţinuți în activitate în funcţii militare sau civile.

Actul normativ mai prevede că soțul sau soția şi copiii militarilor decedați sau răniți pot ocupa funcții în cadrul Ministerului de Interne fără să mai susțină examen sau concurs. Singura cerință – aceștia trebuie să aibă studii și experiență.

În plus, copiii aflaţi în întreţinerea militarilor din MAI încadraţi într-un grad de invaliditate sau decedați în misiune vor fi admiși direct în instituţiile de învăţământ ale ministerului.

În luna martie, ministrul Gabriel Oprea a aprobat un Ordin prin care se prevăd aceleași măsuri de sprijin pentru polițiști și pentru familiile acestora


Ultimele stiri
Judecătorul Laurențiu Beșu, care a făcut dezvăluiri în documentarul Recorder, a promovat interviul de la CSM şi va…

Summitul de la Helsinki: Finlanda și Polonia vor coordona proiectul de consolidare a apărării colective a flancului estic…

Constanța: Șase autoturisme implicate într-un accident pe podul Sfânta Maria din Cernavodă. Nu sunt victime

Ședință a coaliției după ce PSD a votat moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu. Salariul minim și…

Arad: Bărbat arestat la domiciliu după ce și-a urmărit fosta concubină. Femeia obținuse un ordin de protecție împotriva…

Cristi Danileţ îi cere Liei Savonea să plece din magistratură: „Mergeți liniștită la pensie, să ne faceți un…

Italia: Două noi stații de metrou inaugurate la Roma, una chiar sub Colosseum. Călătorii pot vedea vase ceramice,…

Jurnalistul Dan Cărbunaru, despre rolul președintelui în rezolvarea neregulilor din justiție: „Trebuie să fie un factor nu doar…

Diana Buzoianu: „Ministerul Mediului a dat drumul la demersurile pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru plantarea a 380…

CSM sesizează Inspecția Judiciară în cazul șefului DNA, Marius Voineag, după dezvăluirile din documentarul Recorder. Procurorii din țară…