Confidenţialitate


Pompierii din Satu Mare au reluat căutările şoferului dispărut în Someş


Pompierii din Satu Mare au reluat căutările şoferului dispărut în Someş

Pompierii au reluat, duminică dimineaţa, căutările şoferului care a dispărut după ce a căzut, sâmbătă după amiaza, cu maşina în râul Someş, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” Satu Mare.

“Căutările celei de a doua victime s-au desfăşurat aseară până în jurul orei 23,00. În această dimineaţă misiunea de salvare a tânărului dispărut s-a reluat. La faţa locului intervine un echipaj militar din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare, cu două bărci pneumatice şi un echipaj format din patru scafandri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Bistriţa-Năsăud”, precizează ISU, citat de Agerpres.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, un tânăr de 19 ani, care ar fi condus un autoturism pe un drum nedestinat circulaţiei rutiere, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, răsturnându-se în râul Someş, în zona localităţii Băbăşeşti.

Pasagerul, un tânăr de 18 ani din Argeş, a fost scos din apă şi transportat la spital, însă şoferul nu a fost găsit.


Ultimele stiri
Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează