Confidenţialitate


Polonia intră în carantină până la mijlocul lui ianuarie | AUDIO


Polonia intră în carantină până la mijlocul lui ianuarie | AUDIO

De luni, Polonia intră în carantină naţională până la mijlocul lunii ianuarie. În această perioadă, acolo  vor fi închise toate mall-urile, hotelurile si pârtiile de schi.

Ministrul polonez al Sănătății a avertizat că este posibil un al treilea val al pandemiei de Covid-19 în noul an și le-a cerut polonezilor să fie precauți.

Pentru Anul Nou va fi instituită interdicția de circulație între 7 seara, pe 31 decembrie, și 7 dimineața, pe 1 ianuarie, pentru a preveni răspândirea virusului. Noile restricții se adaugă celor care sunt deja în vigoare.

Restaurantele, cafenelele, cinematografele și teatrele sunt închise. Învățământul se desfășoară online, reuniunile sunt limitate la 5 persoane iar copiii mai mici de 16 ani pot ieși din case numai însoțiți de adulți, în timp ce persoanelor de peste 70 de ani li se recomandă să nu iasă deloc din locuințe.

De asemenea, persoanele care intră în țară în această perioadă, folosind mijloacele de transport public vor fi obligate să rămână 10 zile în carantină.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Iulia Nagy

Ultimele stiri
Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră