Confidenţialitate


Poliţiştii protestează, miercuri, la Guvern


Poliţiştii protestează, miercuri, la Guvern

Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual organizează, miercuri, un miting în faţa sediului Guvernului.

Angajații Ministerului de Interne reclamă că salariile nu au fost majorate conform legii adoptate în urmă cu 5 ani.

Lista de revenidicări include aplicarea integrală a Legii-cadru a salarizării nr. 153/2017, în ceea ce priveşte Anexele VI şi VIII, care fac referire la poliţiştii, militarii şi personalul contractual din familia ocupaţională Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională; indexarea pensiilor militare de stat cu rata inflaţiei, conform legii, pentru anul 2019 (nu doar pentru anul 2020) şi asigurarea asistenţei medicale de calitate în condiţiile în care beneficiarii sunt plătitori de CASS; majorarea sporului de suprasolicitare neuropsihică, în cuantumul maxim prevăzut de lege, pentru a eficientiza activitatea Poliţiei judiciare şi a celorlalţi poliţişti care desfăşoară activităţi în dosarele de urmărire penală sau în alte domenii complexe ale muncii operative.

Alte revendicări ale poliţiştilor se referă la adoptarea de măsuri pentru diminuarea deficitului de personal poliţienesc, astfel încât aceştia să îşi poată îndeplini misiunile de ordine şi siguranţă publică, în interesul comunităţii şi al statului, la standardele prevăzute de lege, dar şi pentru a evita suprasolicitarea continuă a personalului operativ, prin efectuarea de misiuni şi sarcini suplimentare, zi de zi; dotarea logistică a poliţiştilor, cu mijloace de mobilitate, dar şi cu echipamente de intervenţie şi de protecţie fizică adecvate îndeplinirii misiunilor; impunerea forţată a unor sarcini cu specific medico-sanitar, pentru care poliţiştii nu au pregătirea necesară, în toată perioada stării de urgenţă şi a stărilor succesive de alertă, declarate de Guvern, pe timpul pandemiei, începând cu 15 martie 2020; eficientizarea dialogului social cu Guvernul şi cu Ministerul Afacerilor Interne în ceea ce priveşte drepturile/interesele poliţiştilor şi ale personalului contractual.


Ultimele stiri
STUDIU. Ce se întâmpla cu slujitorii primilor regi ai Egiptului după moartea conducătorilor

Danemarca: Datele a aproximativ nouă milioane de persoane, accesate de hackeri după ce au spart registrul național |…

Consultări pentru desemnarea unui nou candidat la funcția de prim-ministru. Sorin Grindeanu: „PSD a solicitat președintelui mandatul de…

Nava lovită în apropierea platformei Pescăruș a OMV Petrom s-a scufundat. Trei dintre cei 11 membri ai echipajului…

Reacții după protestele susținătorilor lui Călin Georgescu, care au făcut gesturi de intimidare la adresa jurnalistului Cristian Tudor…

Directoarea CJI despre gestul simpatizanților lui Georgescu la adresa lui Cristian Tudor Popescu: „Niciodată astfel de gesturi nu…

Republica Moldova: Un angajat al Poliției de Frontieră a fost rănit după ce un proiectil a lovit un…

Percheziții DNA în șase județe. Polițiști și lucrători vamali, suspectați că ar fi luat mită de la transportatori…

Premiul Nobel pentru Medicină 2026. Laureați sunt Karl Deisseroth, Peter Hegemann și Georg Nagel „pentru descoperirile lor privind…

Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări. Secretarul general al PSD: „Mergem astăzi la Palatul Cotroceni…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează