Confidenţialitate


Politicianul Daniel Barbu se consideră mai important decât soldații care luptă în Afganistan


barbudanielconstantin

În cadrul Ligii Aleşilor Locali ai ALDE, senatorul Daniel Barbu a susținut că meseria de politician este una “mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan”, întrucât aleșii își riscă în fiecare zi libertatea și sănătatea:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Declarația a determinat o reacție dură din partea deputatului liberal Ovidiu Raeţchi.

Acesta vrea ca Daniel Barbu să ceară urgent scuze Armatei și familiilor militarilor care au murit în Afganistan.

“Soldaţii români din Afganistan chiar au plătit un preţ greu de sânge, pierzându-şi viaţa sau fiind răniţi sub drapel”, a subliniat Raețschi.

Daniel Barbu a mai făcut declarații scandaloase: în 2013, când era ministru al culturii în guvernul Ponta, a spus că, dacă s-ar lua o parte din banii destinați bolnavilor de HIV/SIDA, s-ar putea face mai multe evenimente culturale precum Festivalul Shakespeare.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează