Confidenţialitate


Poliția îl caută de aproape o lună pe Emil Gânj, suspectat de uciderea fostei partenere și incendierea unei case în Mureș | AUDIO


Poliția îl caută de aproape o lună pe Emil Gânj, suspectat de uciderea fostei partenere și incendierea unei case în Mureș | AUDIO

Sursa foto: Poliția Română

Emil Gânj este de negăsit de aproape o lună. Bărbatul din Mureş este suspectat că și-a omorât fosta iubită pe 8 iulie, apoi a incendiat casa în care se afla cadavrul. Acesta este în continuare căutat de forțe de poliție, spune Alexandra Luca, purtător de cuvânt IPJ Mureș.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Toată această operațiune se desfășoară în continuare, ne referim la ancheta proprie a polițiștilor și a activităților desfășurate în regie proprie, coroborat cu, bineînțeles, semnalările de la populație. O amplă operațiune cu mai multe efective. Vorbim de județul Mureș, dar și alte județe, bineînțeles, în funcție de informațiile obținute în cadrul anchetei, dar și semnalările care se coroborează cu acestea”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș, Alexandra Luca.

Pe numele lui Emil Gânj a fost emis un mandat de arestare în lipsă.


Ultimele stiri
Sondaj: Aproape 50% dintre respondenții angajați în România spun că au aplicat pentru un nou loc de muncă…

Noul sistem de taxare a camioanelor, TollRo, intră în vigoare. Rovinieta se calculează în funcție de norma de…

Trenuri anulate și trasee modificate între Oltenia și Ardeal, timp de o lună. Se efectuează lucrări în gara…

Cristian Tudor Popescu: „Zice președintele că alegerile anticipate ar înrăutăți și mai mult situația economică a țării. Ar…

SUA: Christa Pike, femeia condamnată la moarte pentru uciderea unei colege în 1996, a supraviețuit injecțiilor letale administrate

Acciza redusă la motorină se menține până pe 15 octombrie | AUDIO

Alexandru Munteanu, vicepreședintele USR Dâmbovița, reținut de DIICOT în dosarul implicării în exporturi ilegale către Belarus | AUDIO

Nicuşor Dan: O prezenţă AUR la guvernare ar afecta relaţia României cu partenerii | AUDIO

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Nicușor, mai tare decât nea Nicu

De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează