Confidenţialitate


PNL și ALDE fuzionează. Cîțu: Viziunile celor două partide s-au armonizat


PNL și ALDE fuzionează. Cîțu: Viziunile celor două partide s-au armonizat

Partidul Național Liberal și Alianța Liberalilor și Democraților fuzionează.

Liderii celor două formațiuni au semnat, marți, un protocol în acest sens.

În baza înțelegerii în structurile de conducere actuale ale PNL vor fi cooptaţi, la nivel central, judeţean şi local, reprezentanţi ai ALDE. Noile conduceri la toate nivelurile vor fi validate în Comisia pentru Fuziune, care administrează întregul proces.

“PNL şi-a asumat de la bun început rolul de partid integrator al Dreptei. Acesta este şi motivul pentru care am demarat dialogul politic cu ALDE. Viziunile celor două partide s-au armonizat pe parcursul discuţiilor, am stabilit obiectivele comune şi am definitivat un parcurs procedural. Fuziunea dintre PNL şi ALDE are în vedere stabilizarea post-criză şi dezvoltarea României, prin punerea în aplicare a măsurilor liberale pe care le aşteaptă românii, în primul rând în domeniul economic. Perioada extrem de dificilă pe care o traversează societatea românească după criza Coronavirus şi în condiţiile războiului din Ucraina, obligă la colaborare toate forţele politice responsabile din România”, a declarat liderul PNL.

“Ne-am întors în PNL, iar asta înseamnă nu doar o armonizare a structurilor din teritoriu, acolo unde cei peste 1.000 aleşi locali pe care îi avem vor lucra pentru comunităţile lor, umăr la umăr cu colegii din PNL, ci mai ales o soluţie pe termen lung pentru România. Ţinem foarte mult să punem în aplicare acele măsuri şi teme care configurează o viziune liberală, corectă şi coezivă, de dezvoltare a ţării, fără a lăsa în urmă nicio comunitate, oricât de îndepărtată ar fi de Capitală sau de marile oraşe. Mă refer aici, în primul rând, la reducerea reală a decalajelor de dezvoltare între regiuni, prin asumarea unor investiţii devenite obligatorii în proiecte majore de infrastructură, nu numai de transport. Revenim acasă cu buna-credinţă a liberalilor care nu dau înapoi în momente critice pentru România, atunci când unii cred că a fi patriot se rezumă la a critica şi a desfiinţa totul, dar de pe margine. E o situaţie de ‘acum ori niciodată’, care cere colaborare din partea tuturor forţelor politice. Strângem rândurile cu atât mai mult, în momente în care România are nevoie de unitate!”, a spus, la rândul său, Daniel Olteanu.

ALDE fusese creat de Călin Popescu Tăriceanu după plecarea sa din PNL în 2014, nemulțumit la acel moment de destrămarea Uniunii Social-Liberale.

La ultimele alegeri parlamentare, ALDE nu a trecut pragul electoral.

FOTO: INQUAM


Ultimele stiri
SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport?  | VIDEO

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…