Confidenţialitate


PNL depune moţiunea împotriva ministrului Sănătăţii


PNL depune moţiunea împotriva ministrului Sănătăţii

Partidul Naţional Liberal va depune săptămâna aceasta moţiunea împotriva ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat duminică, la Botoşani, preşedintele PNL, Ludovic Orban.

Potrivit acestuia, moţiunea, care va fi înregistrată la Camera Deputaţilor, va face referire la “starea absolut catastrofală din sistemul de sănătate”, în special la dezechilibrele create prin majorările salariale din sistem, dar şi la lipsa de susţinere a medicinei ambulatorii şi de familie, notează Agerpres.

Ludovic Orban susţine că prin deciziile luate de guvernarea PSD-ALDE sistemul de sănătate a fost făcut “praf”, subliniind că sectorul sanitar nu poate fi susţinut doar de medici, ci de toate categoriile profesionale care activează în el.

Pe de altă parte, preşedintele PNL acuză actuala guvernare că nu a făcut niciun fel de investiţii în medicina ambulatorie şi de familie, dar şi că tratează medicina preventivă “ca o cenuşăreasă” şi pe medicii de familie, ca “pe nişte duşmani ai sistemului medical”.


Ultimele stiri
TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…

Peste 2,5 milioane de credincioși la slujba Papei Leon din Buenos Aires. Prezența record este și un omagiu…

Cristian Tudor Popescu nu are așteptări de la raportul de anulare a alegerilor: „Cred că nu au informațiile…

Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO

Bulgaria: 12 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează