Confidenţialitate


PMB: Au fost suspendate înscrierile în programul „Biciclişti în Bucureşti”


PMB: Au fost suspendate înscrierile în programul „Biciclişti în Bucureşti”

Înscrierile pentru pentru obţinerea unui voucher în valoare de 500 de lei în vederea achiziţionării unei biciclete au fost suspendate marţi seara după ce, până la ora 18.30, fuseseră procesate 4136 de cereri depuse la Centrul de Relaţii cu Publicul, iar alte peste 14.500 de solicitări fuseseră trimise pe mail.

PMB a anunţat că suspendarea va fi valabilă până când vor fi verificate toate cererile şi vor fi eliminate cele care nu corespund regulamentului programului “Biciclişti în Bucureşti” existând posibilitatea suplimentării numărului de vouchere.

Toate cererile transmise prin e-mail vor primi un număr de înregistrare, în ordinea procesării acestora, care va fi comunicat prin e-mail fiecărui solicitant.

“Pentru a se putea garanta principiul „primul venit, primul servit” în alocarea voucherelor, cererile vor fi înregistrate în funcţie de data şi ora procesării, în cazul celor depuse la ghişeele Centrului de Relaţii cu Publicul, respectiv după data şi ora primirii solicitării în serverul Primăriei, în cazul celor trimise prin e-mail”, precizează primăria.

După aceste operaţiuni, va fi publicată pe site-ul pmb.ro, la secţiunea „Biciclişti în Bucureşti”, lista numerelor de înregistrare ale tuturor cererilor admise şi ordonate.

Conform PMB, în funcţie de numărul total al cererilor validate, va fi supus aprobării Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în proxima şedinţă, un proiect de Hotărâre prin care să fie suplimentat numărul de vouchere acordat în cadrul acestui program în acest an.

Programul „Biciclişti în Bucureşti” va fi reluat şi în anul următor, iar toţi solicitanţii care au depus cereri în acest an şi nu vor primi vouchere vor rămâne în baza de date a Programului pentru ediţia din 2018, menţionează Primăria Capitalei.


Ultimele stiri
Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…