Confidenţialitate


Plângere penală pentru o femeie din Iași care a încercat să nască acasă, fără asistență specializată


Plângere penală pentru o femeie din Iași care a încercat să nască acasă, fără asistență specializată

O femeie din Iași a fost la un pas de moarte după ce a încercat să nască acasă, fără asistență specializată.

Medicul care a salvat-o, în final, intenționează acum să-i facă plângere penală pentru tentativă de omor.

Cazul redeschide subiectul sensibil al nașterilor la domiciliu pe care medicii le consideră foarte riscante.

Femeia a ajuns aseară la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași în strare critică.

Mai are un copil de doi ani pe care l-a născut prin cezariană.

Pe al doilea voia să îl nască acasă, doar cu ajutorul unei persoane care să o susțină emoțional.

După mai mult de cinci ore în care starea copilului s-a agravat, a venit la Urgențe.

Femaia a refuzat să le spună medicilor numele celei care a asistat-o acasă și care i-ar fi enumerat doar verbal riscurile unei nașteri la domiciliu.

Medicul Mircea Onofriescu, preşedintele Societăţii Române de Obstetrică şi Ginecologie, spune însă că ceea ce s-a întâmplat e „de o gravitate extremă”, cu atât mai mult cu cât nașterea naturală după o cezariană este riscantă și în spital.

Este motivul pentru care doctorii au decis să-i facă plângere penală pacientei, cu atât mai mult cu cât femeia de 31 de ani refuză să mai rămână în spital, deși nici stara sa, nici cea a copilului nu permit externarea.

Cazul va fi analizat la nivelul Societăţii Române de Obstetrică şi Ginecologie pentru a nu se mai pune în pericol viaţa mamelor şi copiilor dintr-o lipsă de educaţie sanitară evidentă, mai spune doctorul Onofriescu.

În Vest, nașterile la domiciliu sunt o practică, condiția esențială fiind aceea a asistenței specializate.


Ultimele stiri
Vâlcea: Amendă de 13.000 de lei pentru un bărbat care a filmat momentul în care își forța calul…

Angajații din peste 1.300 de primării intră azi în grevă de avertisment față de reforma administrației locale. Între…

Resturi de dronă, găsite aseară pe o plajă din Mamaia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului |…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…