Confidenţialitate


Pionierii vaccinurilor cu ARN mesager iau premiul Nobel pentru Medicină


Pionierii vaccinurilor cu ARN mesager iau premiul Nobel pentru Medicină

Nobelul pentru Medicină revine anul acesta către Katalin Kariko şi Drew Weissman. Sunt pionierii vaccinurilor cu ARN mesager care au deschis drumul către descoperirea vaccinurilor împotriva COVID-19.

Nominalizarea lor este o surpriză pentru mulți specialiști în ştiinţe, întrucât – de obicei – Comitetul Nobel aşteaptă mai multe zeci de ani înainte să recompenseze o descoperire considerată decisivă.

Descoperirile celor doi laureați ai premiului Nobel au fost esențiale pentru dezvoltarea unor vaccinuri ARN mesager care s-au arătat eficiente în fața COVID-19, pe timpul pandemiei de coronavirus – care a izbucnit la începutul anului 2020, transmite The Nobel Prize într-un comunicat oficial.

Prin descoperirile lor revoluționare, care au schimbat în mod fundamental înțelegerea noastră despre modul în care ARN mesager interacționează cu sistemul nostru imunitar, laureații au contribuit la ritmul fără precedent de dezvoltare a vaccinurilor în timpul uneia dintre cele mai mari amenințări la adresa sănătății umane din epoca modernă.

Interesul pentru tehnologia ARN mesager a început să crească, iar în 2010, mai multe companii lucrau la dezvoltarea metodei. Au fost urmărite vaccinuri împotriva virusului Zika și MERS-CoV – acesta din urmă este strâns legat de SARS-CoV-2.

După izbucnirea pandemiei COVID-19, au fost dezvoltate cu o viteză record două vaccinuri cu ARN mesager modificat prin prelucrarea bazei care codifică proteina de suprafață a SARS-CoV-2. Astfel, au fost raportată o protecție de aproximativ 95%, iar ambele vaccinuri au fost aprobate încă din decembrie 2020.

Flexibilitatea impresionantă și viteza cu care pot fi dezvoltate vaccinurile cu ARN mesager deschid calea pentru utilizarea noii platforme și pentru vaccinuri împotriva altor boli infecțioase.

Alte câteva vaccinuri împotriva SARS-CoV-2, bazate pe diferite metodologii, au fost, de asemenea, introduse rapid și, împreună, au fost administrate la nivel mondial peste 13 miliarde de doze de vaccin COVID-19.

Vaccinurile au salvat milioane de vieți și au prevenit îmbolnăviri grave la multe altele, permițând societăților să iasă din carantină și izolare și să revină la condiții normale.

Prin descoperirile lor fundamentale privind importanța modificărilor bazelor din ARN mesager, laureații Premiului Nobel pentru Medicină din acest an au contribuit în mod critic la această evoluție transformatoare în timpul uneia dintre cele mai mari crize de sănătate din zilele noastre.

Sursa foto: Twitter / The Nobel Prize

Citește și: O profesoară din Focșani este finalistă într-o competiție internațională ce include cei mai buni 50 de profesori din lume


Ultimele stiri
Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind Programul SAFE. Motivele invocate | AUDIO

Festivalurile „Bujori în Matache” și „Bujori în Amzei”, între 15 și 17 mai în București. Vor avea loc…

Contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj se semnează marți la Guvern. Precizările fostului ministru al Sănătății  |…

Knock-out devine partener strategic al Federației Române de Arte Marțiale (P)

Cum asortezi sandalele de damă cu rochii de vară? 5 recomandări (P)

Catering premium Flavours pentru evenimente de networking: cum încurajezi interacțiunea prin meniu (P)