Confidenţialitate


Piatra Neamţ: Milioane de euro pentru o pârtie fără zăpadă – AUDIO


Piatra Neamţ: Milioane de euro pentru o pârtie fără zăpadă – AUDIO

„Singura şansă de dezvoltare a municipiului Piatra Neamţ este turismul”. Aşa suna discursul lui Gheorghe Ştefan, celebrul „Pinalti”, la începutul primului său mandat de primar (2004-2008) al urbei de sub Pietricica.

Prima investiţie, telegondola, a fost pornită în vara anului 2006, după ce primăria a contractat un credit bancar de 40 de milioane de lei (circa 11,5 milioane de euro la acea dată).

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Banii urmau să fie folosiţi pentru un proiect care mai însemna amenajarea unei pârtii de schi, a unei pârtii de tubing şi a întregii baze turistice din vârf de munte.

În prima zi a anului 2008, a fost dată în funcţiune instalaţia de telescaun, iar pe 15 februarie 2008 a fost inaugurată şi telegondola.

În următorii doi ani, pârtia a fost dotată cu instalaţie de noctură, 5 tunuri pentru producerea zăpezii artificial, plase laterale, balize, iar pe 18 februarie 2010, Pinalti anunţa că s-a primit certificatul de omologare european acordat de Ministerul Dezvoltării şi Turismului, actul de naştere al pârtiei de schi Cozla.

Pârtie este una de joasă altitudine, făcută la soare.

Conform datelor tehnice, pârtia Cozla are o lungime de 965 de metri, punctul de plecare este la o altitudine de  647 metri, iar sosirea este la cota 387 metri, cu o diferenţă de nivel de 260 de metri.

Încă din primii ani de exploatare s-a constatat că expunerea pistei pe direcţia est, sud-est, grăbea topirea stratului de zăpadă.

Șeful Salvamont Neamț a avertizat încă dinainte de construirea pârtiei că amplasamentul e prost și că e prea cald, n-o să fie zăpadă. N-a fost luat în seamă.

“Certificarea s-a dat pe presiuni politice. În primul rând ea nu corespunde normelor de securitate: pe laterala din dreapta, la coborâre, stâlpii de iluminat sunt în interiorul pârtiei, îmbrăcaţi jos cu burete. Unde s-a mai pomenit aşa ceva?” – spune șeful Salvamont Neamț, citat de Adevărul.

A fost o iarnă bună în 2010-2011, a fost zăpadă, 6000 de persoane au folosot instalaţia de telescaun, suma încasată fiind de 300.000 de lei.

Investiția, 40 de milioane de lei – deci în vreo 133 de ani s-ar fi recuperat.

În 2012 a fost din nou bine – deci mai rămâneau doar 131 de ani.

În 2015 a fost funcţională numai şapte week-end-uri. În 2014, doar trei.

sursa: adevarul.ro

 


Ultimele stiri
Trump i-a cerut ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, să demisioneze

Arad: Sute de copii i-au vizitat pe pompieri, de Ziua Porților Deschise | AUDIO

Liga Națiunilor. Cât costă biletele pentru România – Polonia, ultimul meci jucat acasă de tricolori în acest an…

Universitatea Craiova debutează în Conference League împotriva echipei spaniole Getafe | AUDIO

Piața Victoriei: Își depune și Luca Niculescu mandatul? Răspund politologii Vlad Adamescu și Răzvan Petri

Mai multe spectacole din repertoriul Teatrului Național București vor fi supratitrate în limba engleză | AUDIO

Pacienții cu boli cronice ar putea beneficia de mai multe investigații medicale gratuite. Proiectul, care a trecut de…

Formula 1 revine în Africa după 37 de ani. Rwanda va găzdui Marele Premiu începând din 2030

Cine este actorul american RJ Mitte. Acesta s-a dedicat susținerii drepturilor persoanelor cu dizabilități | AUDIO

PNL ia în calcul încheierea unui acord politic bilateral cu premierul desemnat, fără a intra la guvernare. Bolojan:…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează