Confidenţialitate


Piața Victoriei | România în campanie. Marea derivă de după micul de Paște


Piața Victoriei | România în campanie. Marea derivă de după micul de Paște

Partidele se bat oficial, de câteva zile, pentru cele 32 de locuri din Parlamentul European, chiar dacă sărbătorile de Paște le-au tăiat, până azi, din entuziasmul dat de startul oficial al campaniei. Reveniți în blockstart, liderii Opoziției au redeschis scenele mitingurilor electorale, la Cluj-Napoca și la Focșani, câtă vreme cei ai Puterii fac planuri pentru o manifestație de proporții la Iași care să treacă în umbră constestarea recentă a lui Liviu Dragnea în județele din nordul Moldovei.

Campania nu ține însă în tensiune doar Puterea cu Opoziția. Ieșirile în țară ale ale premierului Viorica Dăncilă, însoțită de miniștri și candidați ai PSD la europarlamentare, dar fără Liviu Dragnea, au încurajat în ultimele zile teoria că prim-ministrul ar încerca să își obțină independența față de liderul PSD.

Între timp, România se pregătește să găzduiască pentru prima dată un Summit al Uniunii Europene, pe 9 mai, la Sibiu, o întâlnire la care prim-ministrul nu a primit o invitație nici măcar pentru partea protocolară a reuniunii.

Despre România în campanie, despre starea partidelor odată risipită atmosfera de sărbătoare și bună înțelegere, despre conflictele politice de conjunctură și despre accentele naționaliste cu care liderii politici defilează în timp ce șefii de stat și de guverne se pregătesc să combată la Sibiu tocmai populismul care îngroapă Europa vorbim în această seară, în „Piața Victoriei”.

De la 18.15, revin în studioul Europa FM Cristian Tudor Popescu, Moise Guran și Anca Simina.

Până atunci, vă invităm să răspundeți, cu opinii și comentarii, la întrebarea lansată pe pagina de Facebook Radio Europa FM de la care vom începe discuția: Credeți că există într-adevăr un conflict Dăncilă-Dragnea?


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)