Piața Victoriei: George Baltă și Ciprian Lupu, de la „mai am 3 ore de trăit” la adevărați campioni | VIDEO

La Piața Victoriei, Mona Nicolici vă invită la o întâlnire cu doi oameni extraordinari, George Baltă și Ciprian Lupu, doi campioni care au dovedit că sunt de o tărie incredibilă, deși viața lor părea că s-a frânt într-o secundă, la 20, respectiv 18 ani.

George Baltă a povestit la Piața Victoriei despre momentul în care viața lui s-a schimbat complet:

„11 martie 2006, un meci de pregătire, mai erau vreo 10 minute din meci, o ultimă grămadă, când s-au legat grămezile bărbia mi-a fost înfiptă în piept, am auzit o troznitură, am căzut pe spate și am simțit cum un curent m-a străpuns și nu mă mai puteam ridica. Din acel moment viața mea s-a schimbat. (…) Când am ajuns la Spitalul Floreasca mi-au spus că mai am 3 ore de trăit, să nu mă atingă nimeni că nu mai am nicio șansă.”

Primele gânduri ale lui George, după cum mărturisește acesta, au fost unele dintre cele mai negre:

„Că nu mai sunt bun de nimic și ce rost mai am eu pe lumea asta? Nu știam ce să mai fac, au fost momente de depresie în care voiam să mă sinucid, dar imediat pleca gândul ăsta pentru că eram paralizat de la gât în jos.”

În cazul lui Ciprian Lupu, momentul care i-a schimbat viața a venit la 18 ani:

„Eram în primul meu concediu pe banii mei, la mare. În prima zi la mare, după masă, am ieșit la plajă și mi-am rugat prietenii să pregătească locul de stat la plajă, am alergat pe mal și, fiind nivelul mării de mică adâncime am dat cu capul de fundul mării. Am simțit o străfulgerare, n-am mai putut să mă mișc, mi-am păstrat cumpătul, un prieten a venit și m-a scos din apă, iar de acolo a început o perioadă de calvar. M-au trimis la Bagdasar, iar acolo operațiile, recuperarea medicală. Mamei mele i-au spus medicii să fim mulțumiți că nu a fost mai grav.”

În astfel de situații, depresia este un fenomen foarte des întâlnit, iar cei doi campioni au povestit cum au reușit să-i facă față și să-și continue viața:

George Baltă: Pe mine m-a ajutat foarte mult un psiholog. 3 zile nu am mâncat, nu am băut nimic, apoi, la Constanța, medicul psiholog de la Techirghiol a vrut să discute cu mine, iar fratele meu m-a luat pe sus și m-a dus în fața cabinetului. Primele 3 ședințe am mințit că sunt puternic. (…) După 12 ședințe, primul loc în care am ieșit a fost în mall, eu un an de zile nu am ieșit din casă.

Ciprian Lupu: Nu am trecut prin situații de depresie atât de grave, dar nu ai cum să ai un moral bun, când ajungi la 18-20 de ani un bebeșuș, să ai nevoie de îngrijire permanentă. A fost și o perioadă de acomodare cu noua viață, nu mi s-a spus din prima că <<da, o să folosești probabil pentru tot restul vieții un scaun pentru a te deplasa>>. După ce am început să accept ideea, mi-am dorit foarte mult să mă recuperez și să nu fiu o povară pentru ai mei.

Cei doi au reușit astfel să treacă peste toate încercările noului stil de viață, iar azi, Ciprian este singurul pilot profesionist în scaun rulant din România și Europa de Est:

„Ușor nu mi-a fost, dar sunt foarte pasionat de motor sport. Știu că sunt puternic, dar a fost și ceva de durată, nu s-a întâmplat de pe o zi pe alta. În spatele visului meu este foarte multă muncă și multe sacrificii, este realizarea cea mai mare a vieții mele. (…) Tot timpul spun că ceea ce s-a întâmplat nu mai privesc ca pe un lucru rău, trebuie tot timpul să fim optimiști și să privim partea bună a lucrurilor.”

George, pe de altă parte, a terminat o facultate de sociologie, a lucrat în paralel la o firmă de telecomunicații, la o editură, este speaker motivațional, sare cu parașuta și este și manechin. Acesta spune, însă, că și-ar dori mai multă implicare din partea autorităților:

„Lucrurile au început să se miște prin centrul Bucureștiului. Anul trecut am făcut o cursă de 100 de kilometri până la Ploiești. De la Arcul de Triumf și până am ieșit din București, nu am avut nicio șansă să ies din București singur.”

Ciprian este implicat în fundația Motivation, iar în 2020 Guvernul, teoretic, a avut o strategie pentru persoanele cu dezabilități. Cu toate acestea, pilotul spune că lucrurile se mișcă greu:

„ONG-urile fac mult mai multe decât fac instituțiile statului. Până oamenii le implementează, dacă nu au o motivație personală, nu-și dă nimeni interesul.”

„Sunt bătrâni cărora le este mai ușor să urce o rampă decât pe o bordură, sunt mămici cu cărucioare cărora le este mult mai ușor, la blocurile noi nu există rampă, mă uit la hotelurile de la 3 stele în sus, construite recent”, spune și George.

Ce putem să facem noi, ceilalți, pentru a ajuta ca lucrurile să se schimbe?

George: Campanii, una dintre campanii a fost să dea persoanelor publice un scaun cu rotile, să facă 100 de metri și să conștientizeze lucrurile astea. (…) Eu am ajuns de 10 ani în telecomunicații, luni am ajuns la interviu, miercuri a fost prima zi de muncă și toată clădirea a fost adaptată pentru mine, eram singurul în scaun cu rotile din clădire.

Ciprian: Nu cred că m-am simțit vreodată discriminat. Am avut foarte multe demersuri în Brașov, în centrul orașului m-am dus și am numărat toate locurile de parcare, le-am pus o scrisoare la primărie și s-au făcut. Dacă noi stăm și așteptăm să ne pice din cer nu se va întâmpla lucrul acesta.

Cât despre planurile de viitor, invitații Monei Nicolici spun că sunt multe lucruri pe care abia așteaptă să le facă:

„Vreau să mă plimb mai mult, am descoperit o plăcere nebună de a călători și am cursa de 100 de kilometri pe care o alerg în fiecare an pentru copiii care suferă de boli incurabile. Cea mai mare dorință a mea este să simt din nou iarba sub tălpi”, mărturisește George Baltă.

„În primul rând să fiu sănătos, eu și cei apropiați mie, restul, ce ține de noi, reușim să facem”, a completat Ciprian Lupu.

Urmăriți în continuare emisiunea integrală:





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS