Confidenţialitate


Milioane de ventilatoare Philips, retrase de pe piaţă din cauza unei defecţiuni


Milioane de ventilatoare Philips, retrase de pe piaţă din cauza unei defecţiuni

Producătorul olandez de echipamente medicale Philips a anunţat, luni, că va retrage de pe piaţă între trei şi patru milioane de ventilatoare şi dispozitive respiratorii de tip CPAP, vândute la nivel mondial, din cauza unei componente din spumă care ar putea să se degradeze şi să fie inhalată, relatează Agerpres, citând Reuters.

Compania a precizat că deşi această retragere va afecta rezultatele diviziei care se ocupă cu dispozitive respiratorii, acestea vor fi compensate de rezultatele solide înregistrate de alte divizii. În aceste condiţii, Philips şi-a menţinut estimările anterioare conform cărora vânzările sale vor înregistra o creştere cu o singură cifră în acest an.

Recomandarea companiei este ca utilizatorii de aparate CPAP (Continuous Positiv Airway Pressure – Presiune pozitivă continuă în căile aeriene) să înceteze să le mai utilizeze. În cazul ventilatoarelor, doctorii care au pacienţi conectaţi la astfel de dispozitive trebuie să evalueze dacă pericolul reprezentat de bucata de spumă este mai grav decât alte riscuri.

Philips a precizat că bucata de spumă, care este utilizată pentru a diminua zgomotul echipamentului, se poate transforma în mici particule care pot fi inhalate, iritând căile respiratorii şi posibil provocând cancer. În plus, gazele eliberate de spuma care se degradează ar putea fi de asemenea toxice.

Purtătorul de cuvânt de la Philips, Steve Klink, a informat că producătorul colaborează cu autorităţile sanitare pentru înlocuirea spumei, dar noul material trebuie mai întâi testat şi să primească toate aprobările.

“Philips intenţionează să remedieze toate dispozitivele afectate”, în cel mai scurt timp posibil, a informat compania într-un comunicat de presă.


Ultimele stiri
Nepoata lui Sorin Grindeanu, acuzată de conflict de interese după ce a fost angajată expert la Consiliul Județean…

Epavă din Epoca Bronzului, descoperită în largul coastelor Turciei. Ce detalii au atras atenția cercetătorilor

Seară tare în Champions League. Manchester City – PSG și Roma – Real Madrid, cele mai așteptate meciuri…

Vlad Petreanu, despre demisia ambasadoarei SUA în Grecia: „Odată cu răsturnarea în șanț a doamnei Guilfoyle, nu dispar…

România în Direct. Și dacă România are nevoie de PSD? | AUDIO

100 de ani de la apariția personajului Winnie the Pooh. Povestea simpaticului urs galben care a încântat nenumărate…

Catolicii din întreaga lume se roagă pentru însănătoșirea Papei Leon al XIV-lea, diagnosticat cu cancer pulmonar | AUDIO

Mai mulți angajați ai Primăriei Timișoara ar fi vizați într-un dosar DNA. Dominic Fritz acuză motivații politice: „Acum…

Olt: Bărbat arestat preventiv după ce ar fi furat o mașină în care s-ar fi aflat și un…

Turcia: Poliția a preluat controlul asupra televiziunii Halk TV, apropiată opoziției, și a întrerupt emisia în direct |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează