Confidenţialitate


Petrecere în aer liber, de Ziua Copilului la Muzeul “Antipa”


Petrecere în aer liber, de Ziua Copilului la Muzeul “Antipa”

Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” îi invită pe copii să își petreacă ziua la o petrecere în aer liber.

Între orele 11.00 şi 17.00, curtea din spatele instituției va găzdui activităţi distractive, de ştiinţă, creaţie, imaginaţie&craft.

Copiii de toate vârstele vor avea ocazia să descopere minunata lume a albinelor, dar şi să îşi dovedească măiestria artistică, potrivit organizatorilor.

Una dintre surprizele plăcute pe care Muzeul “Antipa” o face tuturor copiilor va fi intrarea gratuită în expoziţia permanentă a Muzeului.

Tot în această zi va avea loc şi deschiderea expoziţie temporare “Albinele sunt prietenii noştri”, realizată de Ambasada Republicii Slovenia în România în parteneriat cu Ministerul Educaţiei din România, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi Asociaţia Crescătorilor de Albine din România.

Scopul proiectului este de a conştientiza importanţa albinelor pentru mediu şi umanitate la nivelul educaţiei preuniversitare (ciclu primar) prin activităţi educaţionale digitale şi offline.

Accesul copiilor va fi gratuit.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează