Confidenţialitate


Petre Tobă și Florentin Pandele, fără titlurile de doctor


Petre Tobă și Florentin Pandele, fără titlurile de doctor

Fostul ministru de Interne, Petre Tobă și primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele vor rămâne fără titlurile de doctor. Ministrul Educației, Mircea Dumitru, va semna ordinele de retragere a titlurilor celor doi.

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare a decis pe 12 octombrie că fostul ministru de Interne, Petre Tobă şi primarul oraşului Voluntari Florentin Pandele au plagiat în lucrările lor de doctorat şi a anunţat că va trimite la Ministerul Educaţiei, propunerea de retragere a titlurilor de doctor acordate acestora.

Ulterior, cei doi au depus contestații la aceste decizii. Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei, cele două contestații au fost respinse. Ca urmare a acestei decizii, ministrul Educaţiei va semna ordinele de retragere titlurilor de doctor deţinute de Petre Tobă şi Florentin Pandele.


Ultimele stiri
Povestea lui Harry Kane, fotbalistul englez care a câștigat Balonul de Aur. Niciun trofeu în deceniul petrecut la…

Vaccinurile antigripale, din nou disponibile pentru farmacii. Alte 500.000 de doze sunt așteptate în noiembrie | AUDIO

Premierul Luca Niculescu, mesaj pentru oamenii de afaceri: „Nu dorim să creștem taxele și impozitele” | AUDIO

Prima cursă a întârziat, ai pierdut conexiunea: când poți cere despăgubire pentru întârzierea avionului (P)

Sorin Grindeanu, după sabotajul de la Carfil Brașov: „Toleranță zero pentru actele de sabotaj orchestrate de Federația Rusă…

Alegeri în Israel, cu mize politice și personale pentru Netanyahu. Premierul israelian este judecat în trei dosare de…

Creșterea pensiilor de la 1 ianuarie, incertă. Guvernul Niculescu analizează indexarea în două etape | AUDIO

România în Direct. Cazul Alexandru Toader. Cât de dese sunt abuzurile împotriva femeilor?

Constanța: Doi minori, condamnați după ce au tâlhărit două femei. În instanță, cei doi au mărturisit că ar…

Coșul minim pentru un trai decent în România: o familie cu doi copii ar avea nevoie de 11.668…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează