Confidenţialitate


Petre Daea vrea să redeschidă magazinele de stat „ Unirea”, unde se vor vinde produse de la micii agricultori


Petre Daea vrea să redeschidă magazinele de stat „ Unirea”, unde se vor vinde produse de la micii agricultori

Ministrul Petre Daea reînvie unul dintre proiectele sale dragi, de pe vremea guvernărilor Dragnea. Șeful de la Agricultură vrea să redeschidă magazinele de stat sub numele „Casa de Comerț Unirea”.

În ședința de vineri, guvernul a aprobat o ordonanță care ar urma să ajute la organizarea acestor magazine și căutarea de personal.

Sunt gata regulile care vor permite operaționalizarea „Casei de Comerţ Unirea”, anunță ministrul Agriculturii.

Guvernul a aprobat ordonanța care va permite ca în județe să fie stabilite de fonduri pentru organizarea și atragerea de personal pentru magazinele în care se vor vinde produse autohtone.

Sunt celebrele magazine, deschise pentru puțină vreme sub numele „Casa de Comerț Unirea”, care, din nou, ar urma să preia și să vândă producțiile de la micii agricultori, așa-numitul lanț scurt de aprovizionare, prin care se evită „intermedierea şi deformarea preţurilor”, amintesc reprezentanții Ministerului Agriculturii.

Potrivit obiectivelor stabilite la înființare, în 2018, scopul Societății Naționale „Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA – S.A.” îl constituie, în principal, organizarea și desfășurarea comerțului cu ridicata și cu amănuntul, în depozite și magazine specializate, piețe și târguri, cu mărfuri agricole.

Citește și: Primarul din Vatra Dornei, șir de elogii la adresa lui Ciucă: „Soarele a venit cu domnul premier. Aici este acceptat, iubit și primit cu ospitalitate”

Foto: Inquam Photos / George Călin


Ultimele stiri
Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează