Confidenţialitate


Peste jumătate dintre români au încredere în ce spun oamenii de știință despre mediu


Peste jumătate dintre români au încredere în ce spun oamenii de știință despre mediu

România este pe locul al doilea în Europa la acest capitol, după Italia, potrivit unui studiu al unei companii germane.

Cei mai mulți dintre cei chestionați sunt de părere că activitășile umane sunt cauza încălzirii globale.

10.500 de persoane din 30 de țări, care cuprind aproximativ trei sferturi din populația globală, au fost întrebate despre încrederea pe care o au în cercetătorii care studiază problemele climatice.

Românii sunt, în clasamentul european, după italieni, cei care au cea mai multă încredere în oamenii de știință.

Peste 42% dintre români consideră că protejarea mediului ar trebui să fie o prioritate, chiar dacă încetinește creșterea economică, iar jumătate afirmă că urmăresc îndeaproape știrile și sunt la curent cu agenda publică.

La nivel global, în topul țărilor cu cel mai ridicat grad de încredere se numără India, Bangladesh și Pakistan, iar la capătul opus, se situează Rusia, Japonia și Ucraina.

Studiul a fost realizat de compania germană SAP pentru Forumul Economic Mondial.


Ultimele stiri
Russell Brand, găsit vinovat de viol și agresiuni sexuale de un tribunal din Londra

Arad: Patru polițiști de frontieră sunt cercetați pentru luare de mită. Ar fi pretins până la 1.000 de…

Hunedoara: Cinci persoane, reținute într-un dosar privind promovarea mesajelor fasciste, legionare și antisemite | AUDIO

JÄGERMEISTER MUSIC CAMP SUSȚINE URMĂTOAREA GENERAȚIE DE DJ ȘI PRODUCĂTORI (P)

Războiul PSD-Bolojan, văzut din interior. Ioana Dogioiu, primul interviu după plecarea din Guvern, la Europa FM

Sibiu: Șapte polițiști, cercetați într-un dosar de corupție. Un complice ar fi cerut până la 2.000 de euro…

Mii de pasageri Dan Air au rămas fără rezervări, deși au plătit biletele, după ce procesatorul de plăți…

Trei hidrocentrale din Defileul Jiului ar urma să fie pornite după ani de blocaje. Care este stadiul lucrărilor …

Societatea Națională a Apelor Minerale a înregistrat anul trecut pierderi și datorii de milioane de lei, în timp…

Reacția Federației Române de Gimnastică după ce Ana Maria Bărbosu a fost suspendată timp de doi ani de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează