Confidenţialitate


Peste 70 de piese au intrat în preselecţia Eurovision România


Peste 70 de piese au intrat în preselecţia Eurovision România

Feli, Jukebox, MIHAI, Alex Florea și Eduard Santha dar şi compozitori din  Suedia, Belgia, Italia, Spania şi Republica Moldova sunt pe lista concurenţilor pentru Selecția Națională Eurovision 2018. În total, 72 de piese caută să prindă un loc în semifinalele Eurovision România.

În preselecţia Eurovision Song Contest s-au înscris şi artişti care au o istorie la concurs, cum ar fi Mihai Trăistariu, transformat în MIHAI, locul 4 la Eurovision 2006, Atena şi Alex Florea, care a obţinut poziţia a 7-a la finalul ediţiei de anul trecut, din Kiev, alături de Ilinca Băcilă.

Campania de înscrieri pentru Selecţia Naţională Eurovision s-a încheiat vineri, 15 decembrie a.c. Au urmat câteva zile pline pentru organizatori, care au verificat şi numărat dosarele înscrise în concurs.

Procedura s-a desfăşurat la sediul TVR, iar documentele au fost deschise şi verificate în prezenţa unui notar autorizat. La fel ca anul trecut, participanţii ale căror dosare de înscriere nu îndeplinesc toate condiţiile impuse de Regulament au mai avut la dispoziţie două zile pentru a-şi completa documentele.

Juriul va decide semifinaliştii Selecţiei Naţionale Eurovision.

Artiştii vor interpreta piesele în studiourile TVR – condiție obigatorie pentru participarea la concurs -, marţi, 19, miercuri, 20 şi joi, 21 decembrie, în faţa juriului şi a invitaților care îi vor susţine din gradene.

Sub sloganul „All aboard”, Eurovision Song Contest 2018 va aduce, pe scena din Lisabona, reprezentanţii celor 42 de ţări înscrise în competiţie: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina, Marea Britanie. Concursul va avea loc la Lisabona, cu semifinalele pe 8 şi 10 mai şi finala pe 12 mai.


Ultimele stiri
Danemarca: Mette Frederiksen și-a depus demisia după rezultatul slab al social-democraților la alegerile parlamentare

Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă privind prevenirea si combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced. Alina…

Fraudă cu stupi de albine, în valoare de 1,3 milioane de euro. Parchetul European anchetează mai multe persoane…

România în Direct. Epidemie de obezitate și diabet în România. Ce e de făcut?

Sondaj IRSOP: Șase din zece români susțin că trăiesc mai rău decât anul trecut | AUDIO

A doua zi Summitului Global al Coaliției „Pregătind viitorul împreună”, inițiat de Melania Trump. Delegația României, din care…

Doi răniți în urma unei explozii urmate de incendiu la un apartament din Bacău. 22 de persoane au…

Dezacord în coaliția de guvernare privind măsurile pe piața carburanților. Social-democrații cer Guvernului să reducă acciza la combustibil.…

Meciul România-Turcia. Fotbaliștii „Generației de Aur” merg la Istanbul pentru a-i susține pe tricolori. Hagi: „Cineva o să…

DEȘTEPTAREA: România testează scanarea automată a numerelor. Bulgaria reduce accidentele la jumătate