Confidenţialitate


Peste 61% dintre angajații din România – fericiți la locul de muncă


Peste 61% dintre angajații din România – fericiți la locul de muncă

Peste 61% dintre angajații din România, care au participat la un sondaj derulat de un site de recrutare, spun că sunt fericiți la actualul loc de muncă, potrivit unui comunicat al companiei. Chestionarul #HappyLaJob a pornit cu întrebarea “Ești Happy?”, la care 65% dintre participanți au răspuns pozitiv.

Mulțumirea la locul de muncă a fost însă evaluată prin intermediul a cinci piloni principali ai fericirii în viața profesională: pasiunea, onestitatea, echilibrul dintre viața personală și cea profesională, impactul activității în cadrul companiei și evoluția în carieră.

Astfel, 68% dintre respondenți s-au declarat pasionați de jobul lor și au confirmat că pun pasiune în ceea ce fac în fiecare zi, 56% dintre participanți simt că au parte de transparență la locul de muncă, iar 63% dintre respondenți spun că reușesc să atingă un echilibru sănătos între viața personală și cea profesională.

De asemenea, 70%, cel mai mare procent din întregul sondaj, simt că munca lor face diferența în companie sau în societate, într-un fel sau altul, iar 46% consideră că au locul și oportunitățile necesare pentru a evolua la job.

În ansamblu, 26% dintre respondenți s-au declarat în totalitate fericiți la locul lor de muncă, din toate punctele de vedere, în timp ce mai puțin de 10% dintre participanții la sondaj au răspuns negativ la toate întrebările.

Dintre cei care spun că se bucură de echilibru între viața personală și cea profesională, 4 din 10 menționează că își doresc să poată avea un impact mai mare în companie sau în societate prin munca lor. În același timp, o treime dintre cei care nu văd impactul muncii lor sunt totuși foarte pasionați de ceea ce lucrează zi de zi


Ultimele stiri
Vot în Camera Deputaților privind înființarea unei comisii de anchetă parlamentară Mykonos-Nordis | AUDIO

Guvernul ar putea modifica ajutorul de 50 de lei pentru factura la curent | Ministrul Energiei propune înființarea…

Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică

Urs văzut în oraşul Negreşti, din Vaslui / Cetăţenii au fost avertizaţi prin RO-ALERT

Mesaje de solidaritate din România, după atacul din Cracovia

ISU, despre mesajul transmis populaţiei privind deversarea controlată de la Barajul Reconstrucţia: O eroare de soft | AUDIO

Referendum Rășinari: locuitorii votează dacă sunt de acord cu exploatările miniere din comună

Atac în Cracovia/MAE: Autorităţile poloneze nu au confirmat existenţa unor cetăţeni români printre victime

Polonia: Atac armat în centrul Cracoviei. Cinci persoane au fost ucise

Ancheta transfrontalieră a agențiilor europene de informații pentru a afla dacă Rusia este în spatele amenințărilor cu bombă…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează