Confidenţialitate


Peste 60 de evenimente organizate de Japonia la Bookfest: de la întâlniri cu scriitori contemporani la ateliere de manga, ikebana, pictură și dans tradițional


Peste 60 de evenimente organizate de Japonia la Bookfest: de la întâlniri cu scriitori contemporani la ateliere de manga, ikebana, pictură și dans tradițional

Cea de-a XV- a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest va avea loc în perioada 1 – 5 iunie 2022, la Complexul Expozițional Romexpo din București, în pavilionul B2, iar Invitatul de Onoare al acestei ediții va fi Japonia.

Pe parcursul celor cinci zile, la standul Japoniei și pe scenele din cadrul salonului de carte vor fi organizate peste 60 de evenimente care vor atrage cu siguranță un public foarte numeros.

Iubitorii de literatură niponă vor avea ocazia să se întâlnească la Bookfest cu scriitori îndrăgiți precum Yōko Tawada sau Akira Mizubayashi, nume importante, cu volume traduse cu succes în limba română la editurile Polirom, respectiv Humanitas, care vor lua parte la lansări de carte și sesiuni de ședințe de autografe. Lista evenimentelor care au în centru Japonia și invitații speciali prezenți la Bookfest 2022 îl include și pe scriitorul, muzicianul și jurnalistul catalan Francesc Miralles, autorul volumului IKIGAI, o carte esențială despre modul de viață japonez, tradusă cu succes la Editura Humanitas Fiction, precum și prelegeri despre profunda legătură dintre Zen și arta japoneză a tragerii cu arcul sau despre ceremonia ceaiului.

Doi autori japonezi contemporani importanți vor intra în legătură cu iubitorii de literatură prezenți la Bookfest prin intermediul conexiunii online. Este vorba despre Yōko Ogawa și Hiromi Kawakami, scriitori apreciați de publicul autohton, cu romane traduse la Humanitas Fiction, respectiv Polirom.

Marii maeştri ai literaturii japoneze și cărțile lor, Osamu Dazai, Yasunari Kawabata, Yukio Mishima sau Haruki Murakami, vor fi subiectul unor dezbateri și mese rotunde la care sunt așteptați să ia parte un număr impresionant de fani pe care acești scriitori i-au adunat în jurul cărților lor de-a lungul anilor.

O atenție specială în programul țării invitate este acordată tradiției manga, un subiect despre care vor fi organizate mai multe dezbateri diferite, unele dintre acestea în colaborare cu domnul Mihai Covaliu, Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, alături de domnul Mihai Grăjdeanu, autor și profesor român de benzi desenate, inițiatorul Olimpiadei de Benzi Desenate, sub egida COSR, iar altele în colaborare cu domnul Mircea Mureșan, organizatorul East European Comic Con, în cadrul cărora vor fi analizate rolul și potențialul manga din perspective noi, cum ar fi sportul și afacerile. De asemenea, vor fi organizate și ateliere de manga, dedicate celor mai mici dintre cititori, aceștia având ocazia de a învăța despre manga prin experiență practică, de la compoziție până la desenul propriu-zis.

Pentru a marca 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului, Japonia a pregătit, de asemenea, mai multe evenimente dedicate celor mai mici dintre cititori, între care un atelier de confecționat koinobori din hârtie – zmeie sub formă de crap, cu care se decorează casele japoneze, pentru ca băieții din casa respectivă să crească sănătoși – și un alt atelier de kamishibai – lectura unei povești, acompaniată de derularea unor imagini.

De asemenea, la cinematograful Bookfest vor fi proietate filme japoneze, realízate de regizori renumiți, precum Makoto Shinkai și alții.

Evenimentele din sfera cultural-artistică completează programul bogat al țării invitate la Bookfest 2022. O ofertă variată de ateliere care au în centru Haiku, cea mai scurtă formă poetică din lume, Ikebana, aranjamentele florale japoneze care redau frumusețea utilizând flori, crengi, frunze, folosind plantele și spațiul din jurul acestora, Nihonga, pictura în stil japonez ce folosește tehnici și materiale diferite de cele din pictura occidentală, sau Nihon buyo, dansuri tradiționale japoneze, dansate în costume tradiționale – kimono – și în acompaniamentul muzicii japoneze vechi, vor completa arhitectura programului.

După doi ani de absență, Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important eveniment autohton de dimensiune internațională dedicat cărții, ajuns la cea de-a 15 a ediție, revine în viața culturală a capitalei cu o ofertă impresionantă de carte și cu un program de evenimente dintre cele mai diverse. Peste 200 de expozanți și un program bogat de evenimente îi așteaptă pe cititori la ediția din acest an a Bookfest. Evenimentele vor avea loc atât la standurile expozanților, cât și la cele șase spații comune de evenimente, completate de o ofertă impresionantă de filme care vor rula cu acces gratuit la cinematograful Bookfest de-a lungul celor cinci zile.

Bookfest, prin desfășurarea de forțe și atenția media de care se va bucura, reprezintă și o ocazie excelentă de a atrage așeza reflectoarele asupra unor teme de interes național.

Lidia Bodea, vicepreședinta Asociației Editorilor din România, a anunțat lansarea unei serii de „Dezbateri Bookfest” care vor avea loc încă din primele zile de târg și care vor fi axate pe câteva dintre cele mai acute confruntări din cadrul societății românești actuale: „Ce ne facem cu România ne-educată?” (miercuri, 1 iunie, ora 14, scena AGORA), cu participarea unor nume cunoscute ca: Doru Căstăian, Emilia Șercan și Valeriu Nicolaie și moderată de Lidia Bodea; „De la Diavolul în istorie la Sfânta Rusie” (vineri, 3 iunie, ora 17, scena ARCA), moderată de Gabriel Liceanu, și care îi va avea ca invitați pe Hari Bucur Marcu, Ioan Stanomir, Sorin Ioniță și dr. Gabriel Diaconu. Cea de-a treia Dezbatere Bookfest este programată sâmbătă, 4 iunie, de la ora 14, la scena ARCA, și poartă titlul „S.O.S. Sănătatea copiilor: ghid pentru părinți”; tema va fi dezbătură de psihologul Mircea Dragu, dr. pediatru Mihai Gafencu, președinte Salvați Copiii România, și dr. psihiatru Eugen Hriscu, moderați de Lidia Bodea.

 

Bookfest va fi organizat în Pavilionul B2 al Complexului Expoziţional Romexpo în perioada 1-5 iunie. Salonul Internațional de Carte Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ambasadei Japoniei din București. Bookfest are ediții locale în Timișoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov și o altă ediție internațională la Chișinău.


Ultimele stiri
Legea adoptată în Ucraina privind dubla cetățenie vizează statele cu cele mai mari comunități ucrainene, precizează Oana Țoiu:…

Slovenia refuză invitația lui Donald Trump de a se alătura „Consiliului pentru pace”

Platforma E-BLOC, folosită de mii de asociații de proprietari pentru plata întreținerii, suspendată temporar de BNR. Administrator de…

Alexandru Rogobete: Susțin gărzile de 12 ore în spitalele de urgență și în specialitățile unde se pretează./ Am…

Cum pot fi interpretate declarațiile lui Donald Trump de la Forumul Economic Mondial. Analistul Iulian Chifu: „O formulă…

Al treilea suspect în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner, adus în țară din Indonezia. Bărbatul era…

Trump pune sub semnul întrebării angajamentul NATO de a apăra SUA: „Noi vom fi acolo pentru ei 100%,…

Europarlamentarul PNL Daniel Buda: Toate mărfurile care vin din Mercosur în interiorul UE sunt verificate, deoarece firmele și…

Oana Țoiu, despre pretențiile președintelui Donald Trump asupra Groenlandei: „Un teritoriu al unei țări, dar mai ales al…

Nume mari de la Hollywood, pe lista de nominalizări la premiile Zmeura de Aur | AUDIO