Confidenţialitate


Peste 570 de persoane au murit în timpul pelerinajului la Mecca, din cauza căldurii | AUDIO


Peste 570 de persoane au murit în timpul pelerinajului la Mecca, din cauza căldurii | AUDIO

Peste 300 dintre victime sunt pelerini egipteni. Pelerinajul are loc anual, într-una dintre cele mai fierbinți regiuni din lume. Sâmbătă, temperaturile au atins 46 de grade. Și Grecia traversează cel mai timpuriu val de caniculă din istorie.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

322 de pelerini egipteni au murit din cauza căldurii – a declarat un diplomat arab. Alți 60 de iordanieni se numără printre victime – un bilanț crescut față de cel anunțat de Amman, de 41 de morți.

Alte țări care au raportat decese în acest an includ Tunisia, Indonezia, Iran și Senegal. Aceste decese aduc la 577 numărul morților în timpul pelerinajului, notează AFP.

Pelerinajul de la Mecca, numit hajj, este unul dintre cei cinci piloni ai islamului, iar musulmanii care își permit trebuie să îl facă cel puțin o dată în viață. Început vineri, la pelerinajul din acest an participă peste 1,8 milioane de credincioși, majoritatea din străinătate. Zeci de mii de pelerini participă la hajj fără să plătească vizele oficiale, ceea ce le interzice accesul la facilitățile cu aer condiționat înființate de autoritățile saudite.

Și în Grecia temperaturile au depășit 43 de grade Celsius pentru a doua săptămână consecutiv. Școlile și grădinițele au fost închise, iar vizitele la siturile turistice sunt restricționate în cele mai fierbinți ore ale zilei.

Autoritățile le cer turiștilor să respecte măsurile de precauție și să-și limiteze deplasările prin soare, asta după ce în decurs de o săptămână 3 oameni au murit și alți 3 sunt dați dispăruți pe două dintre insule. Afectate de caniculă sunt și Cipru, Macedonia de Nord, Serbia, Turcia sau Italia, cu temperaturi cu 10 grade peste media perioadei.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Numărul de locuințe nou construite, în scădere: În primele 3 luni ale anului 2024, cu 4000 mai puține locuințe noi decât în primele 3 luni ale lui 2023 | AUDIO


Ultimele stiri
Arad: Ce așteptări au oamenii în privința raportului agenției de rating S&P. „Se cam simte de junk. Economia…

Schimbare privind monitorizarea aerului. Românii pot afla din oră în oră nivelul poluării | AUDIO

Leul s-ar deprecia și mai mult dacă S&P ar retrograda România la categoria junk, avertizează economistul Cristian Păun:…

Cine va fi următorul premier desemnat? Nume vehiculate înaintea consultărilor de la Cotroceni | AUDIO

Creșterea euro, resimțită de români. Cu cât cresc chiriile, ratele și prețul apartamentelor | AUDIO

Moody’s reacționează după eșecul Guvernului Mureșan: „Probabilitatea unor alegeri anticipate este semnificativă” | AUDIO

Scrisoare codificată a lui Napoleon, descifrată după 217 ani cu ajutorul inteligenței artificiale

Euro atinge un nou record. Cursul BNR ajunge la 5,3447 lei. Precizările economistului Cristian Păun | AUDIO

OpenAI, anchetată în California în legătură cu securitatea cibernetică. Incidentul Hugging Face | AUDIO

Franța: Aproape 2.000 de persoane, reținute în urma protestelor elevilor. Peste 200 de elevi și cadre didactice au…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează