Confidenţialitate


Peste 50 de percheziții la traficanți de țigări


Peste 50 de percheziții la traficanți de țigări

Peste 250 de poliţişti din Călăraşi efectuează joi 53 de percheziţii domiciliare în judeţele Călăraşi, Ilfov, Giurgiu şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu ţigarete.

“Din cercetări a rezultat că, în perioada ianuarie – iunie, mai multe persoane ar fi achiziţionat, transportat, depozitat importante cantităţi de ţigarete provenite din contrabandă, ulterior fiind oferite spre comercializare pe raza judeţului Călăraşi”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) .

Poliţiştii vor pune în aplicare 38 de mandate de aducere, persoanele în cauză urmând să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

Activităţile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal, aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Călăraşi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu ţigarete.

Acţiunea beneficiază şi de suportul Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor Bucureşti.

La activităţi participă şi poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov.


Ultimele stiri
Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…