Confidenţialitate


Peste 430 de rachete au fost lansate din Gaza spre Israel


Peste 430 de rachete au fost lansate din Gaza spre Israel

De sâmbătă la ora locală 10, peste 430 de rachete au fost lansate din Gaza spre Israel, potrivit datelor comunicate IDF (Israel Defense Forces).

Rachetele au ajuns până în Be’er Sheva, aflat în centrul Israelului. Toate şcolile din sud au fost închise.

Forțele armate din Israelul au reacționat și au lovit 200 de ţinte Hamas din Fâşia Gaza.

Potrivit autorităţilor palestiniene, şapte oameni au fost ucişi în Gaza, de sâmbătă, iar 47 au fost răniţi.

Această escaladare, cea mai importantă de mai multe săptămâni, vine a doua zi după proteste neobişnuit de violente de-a lungul frontierei dintre Fâşia Gaza şi Israel.

Reacția UE

Uniunea Europeană cere “încetarea imediată” a tirurilor cu rachete palestiniene din Fâşia Gaza spre Israel, potrivit unui comunicat de presă.

“Este urgent să remediem această situaţie periculoasă pentru a proteja viaţa civililor”, a declarat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a şefei diplomaţiei UE, Maja Kocijancic, lansând un apel la “detensionarea” situaţiei.

“Israelienii şi palestinienii au dreptul de a trăi în pace, în siguranţă şi cu demnitate”, a pledat purtătoarea de cuvânt.

“Numai o soluţie politică poate pune capăt violenţei. Eforturile depuse de Egipt şi ONU pentru a calma situaţia beneficiază de deplina susţinere a Uniunii Europene”, a adăugat ea, referindu-se la tentativele de mediere ale Egiptului şi ONU pentru a ajunge la un armistiţiu.


Ultimele stiri
În California, pedeapsa cu moartea a fost înlocuită cu închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării conditionate. Sunt vizați…

Un nou mesaj RO-ALERT de posibilă incursiune de drone la Tulcea

Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia

Papa Leon al 14-lea, turneu apostolic în America de Sud. Va vizita Uruguay, Argentina și Peru | AUDIO

Două noi ameninţări cu bombă au vizat aeronave care urmau să aterizeze pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” Otopeni.…

Ioana Dogioiu, după plecarea din Guvern: Ilie Bolojan și-ar dori să guverneze din nou. Despre dinamica de putere…

Ministrul Finanțelor: Guvernul începe pregătirile pentru bugetul pe 2027. 49 din 56 de instituții au transmis propunerile de…

Avion al Marinei Naționale Franceze, în misiuni de supraveghere în Marea Neagră. Echipajul a alertat o navă comercială…

Adjunctul șefului Poliției Râmnicu Vâlcea, reținut pentru trafic de influență. Ar fi luat 5.000 de euro de la…

Neamț: Fragmentele de dronă descoperite în comuna Boghicea au fost detonate. Localnicii, avertizați prin mesaj Ro-Alert



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează