Confidenţialitate


Peste 20.000 de porci de la o fermă din Arad vor fi sacrificați din cauza pestei porcine | AUDIO


Peste 20.000 de porci de la o fermă din Arad vor fi sacrificați din cauza pestei porcine | AUDIO

Peste 20.000 de porci de la una dintre cele mai mari ferme din județul Arad vor fi uciși din cauza pestei porcine africane.
Complexul de creștere a porcilor se află în comuna Macea și aparține cunosctului fermier român Dimitrie Muscă.
Dimitrie Muscă spune că aprovizionarea celor 37 de magazine de desfacere ale companiei este afectată în acest moment, dar în cel mult o săptămână se va relua aprovizionarea din celelalte ferme pe care le are.

Epidemia de pestă porcină africană a început, în judeţul Arad, pe 4 august 2020, adusă, cel mai probabil de porcii mistreți. De atunci, peste 2.500 de porci domestici au fost uciși, iar la mistreţi au fost confirmate 204 cazuri de îmbolnăvire, dar numărul de cadavre găsite prin păduri este mult mai mare, însă multe nu au putut fi investigate din cauza stării în care se aflau.

Lunea trecută, autorităţile judeţene au decis să închidă toate traseelor turistice din munţii Zărand, Codru-Moma şi Găina, iar drumețiile prin toate pădurile din județ sunt interzise, tot din cauza pestei porcine africane.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Ciprian Boițiu

Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…