Confidenţialitate


Peste 20.000 de copii, părinți și educatori au beneficiat de educație nutrițională în grădinițe, de la lansarea programului ”Sănătos de mic”


Peste 20.000 de copii, părinți și educatori au beneficiat de educație nutrițională în grădinițe, de la lansarea programului ”Sănătos de mic”

Peste 20.000 de copii, părinți și educatori au beneficiat de educație nutrițională în primul an și jumătate de la lansarea programului ”Sănătos de mic”. Potrivit unui studiu comandat de inițiatorii proiectului, au apărut și primele schimbări în comportamentul alimentar în familie.

Din 2017, de când programul Sănătos de mic a fost inițiat de Asociația SAMAS și Danone, acesta a fost implementat în 52 de grădinițe din sectoarele 1, 5 și 6. 7.800 de copii și 11.700 de părinți au beneficiat de educație nutrițională, esențială pentru o viață sănătoasă. Ca parte a programului au fost specializate 115 cadre didactice și medicale din grădinițe, iar părinții au participat la 40 de ateliere de gătit sănătos și 3 conferințe de nutriție. O altă urmare a programului de educație nutrițională pentru preșcolari ”Sănătos de mic” este faptul că procentul copiilor care consumă pește s-a dublat, de la 12 la 25%, iar procentul copiilor care consumă lactate a crescut, de la 38 la 45%, potrivit studiului realizat de Asociația SAMAS, în parteneriat cu Institutul Național Pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu-Rusescu”, pe baza chestionarelor completate de părinți din cele trei grădinițe înscrise în programul pilot din 2017.

”Să creștem copii mai sănătoși este scopul central al Asociației SAMAS, iar proiectul Sănătos de mic este perfect circumscris acestor preocupări. Pornit de la premiza că nu e
niciodată prea devreme să începem educația pentru sănătate, Sănătos de mic este dedicat copiilor preșcolari și vizează formarea comportamentului alimentar sănătos prin mijloace
adecvate vârstei.

Orele de educație nutrițională cu copiii sunt importante, dar nu și suficiente; de aceea, prin atelierele de gătit, conferințele de nutriție și prin ”Ghidul de Nutriție” publicat împreună cu partenerii științifici, ne adresăm în egală măsură părinților.
Primele rezultate ale proiectului au apărut deja: analiza chestionarelor din studiul pilot ne-a demonstrat că părinții au primit foarte bine programul și au preluat din recomandările noastre nutriționale”, declară Dr. Marina Oțelea, Director Executiv al Asociației SAMAS.

Proiectul ”Sănătos de mic” are ca scop reducerea riscului de obezitate pentru copiii preșcolari și formarea de obiceiuri alimentare sănătoase, printr-un program național de educație nutrițională în grădinițe.

Programul a fost dezvoltat de Asociația SAMAS și Danone România și este susținut de către Societatea de Nutriţie din România (SNR), Societatea Română de Pediatrie (SRP), Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF), Societatea Română de Gastroenterologie şi Hepatologie (SRGH), Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice (FRDNMB), Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului (INSMC), ASSMB (Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București), precum și de către Inspectoratul Şcolar din Bucureşti (ISMB) și Casa Corpului Didactic (CCD). Sănătos de mic include activități dedicate personalului medical și didactic din grădinițe, părinților și copiilor.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează