Confidenţialitate


Peste 2.500 de amenzi pentru încălcarea măsurilor anti-COVID


Peste 2.500 de amenzi pentru încălcarea măsurilor anti-COVID

Peste 2.500 de amenzi în valoare de aproximativ 550.000 de lei au fost date în urma controalelor făcute de poliţişti şi jandarmi, începând de vineri seară, în toată ţara.

Ministerul de Interne anunță că au fost verificate localuri, pârtii de schi, dar şi persoane fizice care nu respectau regulile anti-COVID.

Totodată, au fost oprite cinci petreceri private şi au fost deschise şase dosare penale, majoritatea pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

S-au intensificat în acest weeekend controalele la restaurante, terase, fast food-uri, cluburi, baruri, pârtii de schi, dar şi pe stradă, la persoane fizice.

Potrivit Ministerului de Interne, au fost identificaţi 75 de operatori economici și aproape 2.500 de persoane care nu au respectat măsurile anti-COVID.

Totodată, au fost întrerupte 5 petreceri private. Cea mai mare – la Târgovişte, unde peste 30 de tineri care sărbătoreau un majorat în aer liber. Locatarii s-au plâns de gălăgia creată în spatele unor blocuri din zona centrală a oraşului.

În total, au fost date peste 2.500 de amenzi în valoare de aproximativ 550.000 de lei. Cele mai multe pentru nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor de protecţie individuală, precum şi pentru nerespectarea de către agenţii economici a măsurilor stabilite în context COVID-19.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează