Confidenţialitate


Peste 140 de morți în urma ploilor torențiale din Japonia


Peste 140 de morți în urma ploilor torențiale din Japonia

Echipele de intervenţie nipone continuă, marţi, eforturile de căutare şi salvare a supravieţuitorilor intemperiilor care au afectat vestul Japoniei şi au provocat moartea a 141 de persoane, însă şansele de a găsi supravieţuitori în molozul şi pământul uscat după ravagiile făcute de ploile torenţiale sunt diminuate, informează marţi AFP.

Autorităţile au declarat că nu au nicio veste de la cel puţin zece locuitori, după cum a precizat Yoshihide Suga, purtătorul de cuvânt al Guvernului nipon, în timp ce media locale au publicat un număr mult mai mare de persoane dispărute.

“Cei 75.000 de poliţişti, pompieri, soldaţi şi Garda de Coastă fac tot ce pot pentru a ajuta victimele”, a subliniat Suga.

Căutările şi eforturile de curăţare a zonei afectate se desfăşoară sub soarele arzător, la temperaturi de 35 de grade Celsius la umbră, ”vreme însorită care va dura încă cel puţin o săptămână”, după cum a precizat purtătorul de cuvânt. Este necesară ”multă vigilenţă” împotriva riscului de insolaţie, dar şi a celui de producere a unor noi alunecări de teren noi, a adăugat el.

Ploile fără precedent înregistrate de vineri până duminică au provocat inundaţii dezastruoase şi alunecări de teren care i-au surprins pe mulţi locuitori în ciuda recomandărilor de evacuare emise de autorităţi, valabile pentru milioane de persoane.

Recorduri pluviometrice au fost înregistrate în 72 de ore în 118 puncte de observaţie din cincisprezece prefecturi.

Aproape 70% din teritoriul Japoniei este constituit din munţi şi dealuri, iar numeroase clădiri sunt construite pe pante abrupte sau în regiuni inundabile.

Premierul Shinzo Abe ”a decis să anuleze un turneu planificat începând de miercuri în Belgia, Franţa, Arabia Saudită şi Egipt” pentru a se concentra asupra ”operaţiunilor de salvare a victimelor şi asupra reconstrucţiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului în cadrul unei conferinţe de presă.

Ploile au început să cadă la sfârşitul săptămânii trecute în Japonia, după ce partea finală a unui taifun s-a combinat cu un front ploios sezonier, stimulat de aer cald şi umed venind din Pacific şi devenind foarte activ – un model similar cu frontul atmosferic care a provocat inundaţii catastrofale anul trecut în Japonia, în urma cărora zeci de persoane au murit. Apoi, acel front atmosferic a rămas blocat într-o singură regiune şi pentru o perioadă neobişnuit de îndelungată.

Ploi torenţiale au căzut în regiuni din vestul Japoniei, unde au generat o cantitate de precipitaţii de trei ori mai mare decât media lunii iulie, provocând alunecări de teren şi ieşirea râurilor din matcă.

Este vorba despre una dintre cele mai grave catastrofe de acest tip înregistrate în ultimii ani în Japonia.


Ultimele stiri
Proiectul de OUG care prevede declararea situației de criză pe piața carburanților, publicat de Ministerul Energiei. Cu cât…

Dominic Fritz avertizează PSD: „Să înceteze cu crearea unei crize politice artificiale”. Dacă PSD va vota o moțiune…

Atac cu drone la graniţa cu România. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert pentru zona de nord a județului…

Liderul USLIP, Laviniu Lăcustă, despre simulările examenelor naționale: Nu există un cadru legal pentru organizarea lor. Nu sunt…

Comisia Europeană cere explicații Budapestei după acuzațiile că ministrul ungar de externe l-ar fi informat pe Serghei Lavrov…

Dolj: Trei femei, reținute pentru înșelăciuni prin ritualuri oculte. Victima a fost păgubită de aproape 10.000 de euro…

Academia Europa FM. Ce nemulțumiri au profesorii? Răspunde Laviniu Lăcustă, lider al Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar

Întâlnirea cu o pisică sălbatică, filmată într-o pădure la Ocolul Silvic Broșteni. În Parcul Natural Apuseni, pădurarii au…

Pe 20 aprilie, social-democrații se vor întâlni pentru a dezbate dacă vor rămâne sau nu la guvernare, a…

Iași: Trei copii, suspecți de malarie după o călătorie într-o zonă endemică din Africa