Confidenţialitate


Peste 1300 de ambulanțe noi pentru Serviciile de Ambulanță Județene și ISU


Peste 1300 de ambulanțe noi pentru Serviciile de Ambulanță Județene și ISU

Săptămâna aceasta au fost semnate șapte contracte de finanțare pentru achiziționarea a peste 1.300 de ambulanțe, ”în vederea creșterii capacității de reacție și răspuns în cazul situațiilor de urgență și dezastrelor colective”.

Aceste ambulanțe vor fi distribuite în șapte regiuni ale țării – Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Nord-Est și Centru. Noile ambulanțe vor permite evaluarea primului-ajutor calificat, acordarea asistenței medicale și transportul pacienților, prin modernizarea sistemului integrat de urgență și dezvoltarea de noi structuri în cadrul acestuia.

Ambulanțele noi vor ajunge, după achiziție, la inspectoratele județene pentru situații de urgență din fiecare regiune, Serviciile de Ambulanță Județene, autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice cu atribuții în domeniul căutării-salvării de persoane în zone montane.

Valoarea totală a contractelor este de 558.903.141,45 lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020.


Ultimele stiri
Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…