Confidenţialitate


Peste 100 de universități și-au anunțat participarea la RIUF – The Romanian International University Fair


Peste 100 de universități și-au anunțat participarea la RIUF – The Romanian International University Fair

Peste 100 de universități și instituții de învățământ din 15 țări vor participa la RIUF – The Romanian International University Fair.

Universități și instituții de învățământ din 15 țări precum Marea Britanie, Olanda, USA, România, Danemarca, Germania, Spania şi Arabia Saudită vor fi prezente pe 6 şi 7 octombrie, la Sala Palatului. Printre acestea se numără mai mult de 20 de universități aflate în topul celor mai importante instituţii educaţionale din lume, printre care şi Imperial College London, UCL sau University of Bristol.

Vizitatorii RIUF vor putea afla informații despre cele peste 7000 de programe de studiu (licență, masterat, doctorat) puse la dispoziție de universitățile care vor participa la târg. Mai mult, ei pot afla mai multe despre sursele de finanțare, procedurile de aplicație, dar și despre fonduri de burse de peste 3.000.000 de euro oferite pentru studiul în Marea Britanie, Germania sau Olanda pentru studenții români.

Cei care nu pot ajunge la evenimentul care va avea loc la București, se pot înscrie la edițiile din Cluj Napoca (9 octombrie), Iaşi (11 octombrie) sau Constanţa (13 octombrie).


Ultimele stiri
București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează