Confidenţialitate


Peste 100 de spitale de stat şi peste 30 de clinici private au unităţi de transfuzie neautorizate


Peste 100 de spitale de stat şi peste 30 de clinici private au unităţi de transfuzie neautorizate

Ministerul Sănătății a constat că 108 spitale de stat și 34 private nu au unitățile de transfuzii autorizate, după ce a comparat evidențele Direcțiilor de Sănătate Publică din fiecare județ cu lista unităților care primesc sânge de la Institutul de Hematologie și de la Centrele de Transfuzii.

Numai în București sunt 19 unități de transfuzie fără autorizație. Între acestea, cea de la Institutul pentru boli cardiovasculare CC Iliescu, cea de la Institutul Marius Nasta și unitatea de transfuzii de Spitalul Universitar de Urgență Elias.

De altfel, Ministerul Sănătății a început verificările după ce a constatat că alte două spitale din Capitală nu aveau autorizație pentru unitățile de transfuzie de sânge: Spitalul de Arși, unde o femeie a murit în urma unui transfuzii greșite și  spitalul CF 2, unde o altă pacientă a intrat în șoc hemoragic după ce a primit sânge din grupa AB în loc de zero.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu le-a cerut Direcțiile de Sănătate Publică să verifice, până pe 12 august toate unitățile de transfuzii fără autorizație și să afle de ce au funcționat în afara legii. Ar fi două variante  – preciza recent purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Laurențiu Colintineanu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În județul Cluj, sunt unități de transfuzii fără autorizație în cadrul a 10 spitale de stat și 8 clinici private.

În Brașov, nu au autorizație unitățile de transfuzii sangvine de la Spitalul Județean de Urgență, Spitalul Clinic de Copii și Spitalul de Boli Infecțioase.

Spitalele care au unități de transfuzii de sânge fără autorizație trebuie să îi îndrume pe pacienții care urmează a fi operați și care nu reprezintă urgențe către alte unități sanitare.

În plus, unitățile de transfuzii trebuie să își obțină autorizația de funcționare până la data de 1 noiembrie.

În caz contrar, Institutul Național de Hematologie va refuza să le mai livreze sânge.

Lista completă a spitalelor care au unitatea de transfuzii neautorizată poate fi descărcată aici: Spitale fara autorizatie a unitatilor de transfuzie.

 

 


Ultimele stiri
Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…

Mărturia pilotului înjunghiat despre incidentul de la bordul unei aeronave FlyDubai: „Mi-am spus să mai fac un ultim…

Mașinile vechi și poluante vor fi eliminate progresiv din București. Măsura va fi aplicată inițial în zona centrală…

Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani |…

Bihor: După ce mai multe persoane și-au exprimat dorința de a se întoarce la Dumbrava, Viorel Pașca a…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează