Confidenţialitate

Pesta porcină africană, în 298 de localităţi din 19 de judeţe

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor anunţă că pesta porcină africană evoluează în prezent în 298 de localităţi din 19 de judeţe, cu un număr de 1.127 de focare (dintre care 18 în exploataţii comerciale), iar în alte trei judeţe au fost raportate doar cazuri la mistreţi (916 ).

ANSVA precizează că au fost stinse 20 de focare în judeţul Satu Mare, două focare în judeţul Dâmboviţa (dintre care unul într-o exploataţie de tip A), trei focare în judeţul Buzău, trei focare în judeţul Maramureş, 40 de focare în judeţul Brăila (dintre care unul într-o exploataţie comercială), un focar în judeţul Dolj, un focar în judeţul Vrancea şi şapte focare în judeţul Bihor.

Astfel, în prezent, în judeţul Satu-Mare se înregistrează două focare în gospodăriile populaţiei şi 51 de cazuri la mistreţi, în judeţul Bihor – 48 de focare în gospodăriile populaţiei şi trei cazuri la mistreţi, în judeţul Sălaj – un focar în gospodăria populaţiei şi 17 cazuri la mistreţi, judeţul Tulcea – 574 de focare (dintre care cinci focare la exploataţii comerciale şi un focar la o exploataţie de tip A) şi 128 de cazuri la mistreţi, în judeţul Brăila – 89 de focare (dintre care 10 focare la exploataţii comerciale) şi trei cazuri la mistreţi, în judeţul Constanţa – 91 de focare în gospodăriile populaţiei şi 12 cazuri la mistreţi, în judeţul Ialomiţa – 127 de focare în gospodăriile populaţiei şi 147 de cazuri la mistreţi, în judeţul Galaţi – 17 focare în gospodăriile populaţiei şi 12 cazuri la mistreţi, în judeţul Ilfov – 10 focare în gospodăriile populaţiei, în judeţul Călăraşi – 102 de focare (dintre care un focar la o exploataţie comercială) şi 47 de cazuri la mistreţi, în judeţul Buzău – 14 focare (dintre care un focar la o exploataţiei de tip A) şi două cazuri la mistreţi, în judeţul Giurgiu – 26 focare în gospodăriile populaţiei şi 21 cazuri la mistreţi, în judeţul Teleorman – 11 focare în gospodăriile populaţiei şi 466 de cazuri la mistreţi, în judeţul Vrancea – două focare în gospodăriile populaţiei, în judeţul Argeş – un focar în gospodăria populaţiei, în judeţul Olt – şase focare în gospodăriile populaţiei şi două cazuri la mistreţi, în judeţul Dâmboviţa – un caz la mistreţ, în judeţul Bistriţa-Năsăud – trei cazuri la mistreţi, în judeţul Timiş – trei focare în gospodăriile populaţiei, în judeţul Arad – un focar în gospodăria populaţiei, în judeţul Botoşani – un caz la mistreţ şi în judeţul Covasna – două focare în gospodăriile populaţiei.

Până vineri au fost despăgubiţi 8.540 de proprietari, valoarea totală a plăţilor depăşind 251,205 milioane lei.

Astfel, în judeţul Satu-Mare au fost plătite despăgubiri pentru 20 de exploataţii din cele 24 afectate, în valoare de 63.260 de lei, în judeţul Bihor au fost plătite despăgubiri pentru cele 230 de exploataţii afectate în valoare de 1,077 milioane lei, în judeţul Tulcea au fost plătite despăgubiri pentru 1.162 de exploataţii, dintr-un total de 1.174 de exploataţii, în valoare de 46,565 milioane lei, în judeţul Brăila au fost plătite despăgubiri pentru 3.208 exploataţii, dintr-un total de 3.223 de exploataţii, în valoare de 171,99 milioane lei, în judeţul Constanţa au fost plătite despăgubiri pentru cele 852 de exploataţii afectate în valoare de 3,966 milioane lei, în judeţul Ialomiţa au fost plătite despăgubiri pentru 2.389 de exploataţii, dintr-un total de 2.500 de exploataţii, în valoare de 6,531 milioane lei, în judeţul Galaţi au fost plătite cele 83 de exploataţii în valoare de 248.000 de lei, în judeţul Ilfov au fost plătite despăgubiri pentru cele 7 exploataţii afectate în valoare de 71.640 de lei, în judeţul Călăraşi au fost plătite despăgubiri pentru 316 exploataţii din cele 318 afectate, în valoare de 19,089 milioane lei de lei, în judeţul Teleorman – despăgubiri pentru cele 10 exploataţii afectate în valoare de 47.570 de lei, judeţul Vrancea despăgubiri pentru o singură exploataţie din cele 5 afectate, în valoare de 7.000 de lei, în judeţul Giurgiu – despăgubiri pentru cele 116 exploataţii afectate, în valoare de 1.106 milioane de lei, în judeţul Dolj – despăgubiri pentru cele 20 de exploataţii afectate în valoare de 74.000 de lei, în judeţul Buzău – despăgubiri pentru cele 2 exploataţii în valoare de 3.300 de lei, în judeţul Argeş – despăgubirea pentru o singură exploataţie în valoare de 2.000 de lei şi în judeţul Olt – despăgubiri pentru 123 de exploataţii, dintr-un total de 125 de exploataţii afectate, în valoare de 362.670 de lei.

Prezenţa virusului PPA în România a fost semnalată prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.

“Evoluţia bolii este în permanenţă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe. ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi au fost întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană. Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie. Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic şi social”, se menţionează în comunicat.