Confidenţialitate


Percheziții la locuințele fostului șef al Transelectrica


Percheziții la locuințele fostului șef al Transelectrica

Locuințele fostului director al companiei Transelectrica, Marius Dănuț Carașol, au fost percheziționate marți dimineață de procurori.

Cercetările vizează folosirea de documente false care atestau studii necesare angajării în companie, declară pentru agenția de știri Mediafax surse apropiate anchetei.

În septembrie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a auto-sesizat în cazul fostului director de la Transelectrica, acuzat că şi-a falsificat diploma de inginer.

Descinderile au avut loc la locuințele din București și Ilfov ale fostului director al companiei Trans-electrica.

Cercetările se fac pentru infracțiunilde înșelăciune și uz de fals.

Procurii anchetează cum a reușit Marius Dănuț Carașol să se angajeze într-o companie națională de interes strategic, folosind documente falsificate ce atestau nereal, studii superioare necesare ocupării funcției în cauză.

Marius Dănuţ Caraşol a fost revocat recent de către Consiliul de Supraveghere al Transelectrica. El era preşedinte al Directoratului companiei şi membru al Directoratului.

Revocarea a venit după ce Universitatea Politehnică Bucureşti a anunţat, într-un răspuns transmis MEDIAFAX, că Marius Dănuţ Caraşol a fost student al facultății dar nu a finalizat studiile Facultăţii de Electrotehnică.

Caraşol preciza în CV-ul oficial faptul că a urmat cursurile acestei instituţii de învăţământ superior în perioada 1999-2005, obţînând la finalizarea studiilor diploma de Inginer Diplomat.

Prejudiciul stabilit este de peste 460.000 de lei, sumă cu care compania angajatoare s-a constituit parte civilă în procesul penal.


Ultimele stiri
Bulgaria: 11 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…

Tunelul de pe A1, de la Curtea de Argeș, nu poate fi deschis. Ministrul Transporturilor îl acuză pe…

Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează