Confidenţialitate


Pentagon anunţă cel mai mare transfer de deţinuţi din Guantanamo


Pentagon anunţă cel mai mare transfer de deţinuţi din Guantanamo

Reprezentanţii Pentagon au anunţat că 15 deţinuţi din închisoarea de la Guantanamo vor fi transferaţi  pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite.
Vor fi transferați 12 cetăţeni yemeniţi şi trei cetăţeni afgani, astfel numărul deţinuţilor rămaşi în penitenciarul Guantanamo ajunge la 61 de persoane.

Cei mai mulţi dintre aceşti deţinuţi au fost încarceraţi fără nicio acuzaţie formulată împotriva lor pentru mai bine de un deceniu şi în lipsa unui proces judiciar.

Planul preşedintelui american pentru a închide Guantanamo implică transferarea ultimilor zeci de deţinuţi în penitenciare de maximă securitate din Statele Unite,  chiar dacă legislaţia SUA interzice efectuarea unui asemenea transfer în partea continentală.
Anterior, Emiratele Arabe Unite au primit în noiembrie 2015 un număr de cinci deţinuţi de la Guantanamo.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează