Confidenţialitate


Pensionarii, nemulțumiți de creșterea tuturor pensiilor cu 12,5%. „Sunt bineveniți, dar insuficienți” | AUDIO


Pensionarii, nemulțumiți de creșterea tuturor pensiilor cu 12,5%. „Sunt bineveniți, dar insuficienți” | AUDIO

Unde au dispărut cele 15 procente promise pentru creșterea pensiilor? Asociațiile de pensionari critică decizia guvernanților de a majora toate pensiile cu 12,5%. Spun că orice majorare e binevenită, dar că această creștere este sub inflația care este acum de 15 procente.

Președintele Federației Naționale a Pensionarilor, Preda Nedelcu:

„De la 15% procentaj de majorare a pensiilor, am ajuns la 12,5, ceea ce este insuficient în opinia noastră. Am solicitat și în scris și în stradă am cerut ca majorarea să acopere cel puțin rata inflației din acest an, din acest moment.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Atât președintele cât și premierul promiteau recent creșterea pensiilor cu 15% pentru a acoperi scumpirile.

Acest lucru nu s-a întâmplat, subliniază președintele Federației Naționale a Pensionarilor:

„Avalanșa aceasta a creșterii prețurilor nu se poate acoperi cu 12% de aceea, sigur că sunt bineveniți și acești bani dar sunt insuficienți pentru a putea să ținem pasul, pensionarii, să ținem pasul cu costul actuală al vieții, mai ales pensionarii care au muncit și au plătit o viață întreagă contribuție de asigurări sociale.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Se vor acorda mai multe ajutoare pentru cei cu pensii până în 3.000 de lei.

Așa se va ajunge ca persoane care nu au cotizat deloc la fondul de pensii să ajungă la un venit lunar mai mare decât cei care au muncit 35 de ani și nu se mai încadrează acum pentru obținerea de sprijin, mai spune Preda Nedelcu:

„Nu avem nimic împotrivă sau oamenii considerați pensionari cu pensii mici, care nu sunt de pensionari, sunt mulți dintre ei care nu au muncit o zi și primesc ajutoare și care, cumulate cu ce au au prezent și cu ce li se va mai da, o să ajungă la nivelul pensiei unui om care a muncit 35 de ani, a cotizat 35 de ani.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Coaliția a hotărât următoarele ajutoare, plătite în două tranșe, pentru cei cu pensii mai mici:

-1.000 de lei vor primi în 2023 cei cu pensii de până în 1.500 de lei.

-800 de lei vor completa pensiile între 1.500 și 2.500 de lei.

-Cei care au pensii între 2.500 și 3.000 de lei vor obține un ajutor de 600 de lei.

Pentru plata facturilor la energie în timpul iernii, pensionarii cu vârste peste 60 de ani și venituri lunare mai mici de 2.000 de lei vor primi un ajutor de 700 de lei. Aceeași sumă ar urma să fie acordată și iarna viitoare.

Citește și: Drulă: Să nu uităm că pensiile speciale sunt în medie de 8 ori mai mari decât cele normale


Ultimele stiri
Acordul UE–Mercosur: prima ţară exclusă de UE din lista partenerilor comerciali din cauza nerespectării standardelor sanitare

Brazilia: Preşedintele elimină taxa pe achiziţiile de pe site-uri precum Shein sau Temu, înaintea alegerilor prezidenţiale

Eurovision 2026: zece țări,calificate în finală după prima semifinală. România intră în concurs joi | AUDIO

DEȘTEPTAREA: WhatsApp introduce abonamentul „WhatsApp Plus” pe iPhone. Ce funcții noi și ce preț are serviciul

Belgia: Grevă generală împotriva reformelor guvernamentale. Zeci de mii de oameni au protestat la Bruxelles

Conducerea PSD se reuneşte pentru a analiza scenariile privind formarea unui nou guvern. Ce variante sunt pe masă…

Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…