Confidenţialitate


Pedepse mai blânde pentru membrii unor clanuri din Ploiești, acuzați de înșelăciune, care se autointitulau clarvăzători


Pedepse mai blânde pentru membrii unor clanuri din Ploiești, acuzați de înșelăciune, care se autointitulau clarvăzători

Trei membri ai unor clanuri țigănești din Ploiești – acuzați că șantajau persoane prezentându-se drept clarvăzători – au fost plasați în arest la domiciliu.

Celelalte 2 persoane acuzate în acest dosar au fost puse sub control judiciar.   Până acum, toți s-au aflat în spatele gratiilor, fiind cercetați în stare de arest preventiv.

 

Membrii clanurilor din Ploiești, acuzați de înșelăciune și șantaj, se autointitulau “tămăduitori”, ”bio-energo-terapeuți” sau ”clarvăzători”.

Printre ei se află și o femeie care își spunea “Mama Elena, regina magiei albe”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Trei dintre cei cinci suspecți îşi promovau pe internet afacerile, susţinând că au puteri miraculoase de vindecare sau că pot să îi ajute pe oameni să-şi găsească fericirea.

Se găseau și persoane naive care cădeau în plasa suspecților și care erau ulterior amenințate dacă doreau să renunțe la serviciile lor.

Au reușit în acest fel să obţină de la victime suma totală de 200 de mii de lei, spun anchetatorii.

În urma percheziţiilor, polițiștii au descoperit 27.000 de dolari, 5.000 de euro și 1.500 de lei, dar și zeci de carduri bancare, laptopuri și telefoane mobile.


Ultimele stiri
Siegfried Mureșan prezintă programul de guvernare în Parlament, înaintea votului: „Ne propunem să punem ordine în companiile de…

România în Direct. Arestarea lui Georgescu. Liber la guvern PSD cu AUR?

O dronă a explodat în extravilanul unui sat din Republica Moldova. Autoritățile au închis spațiul aerian din nordul…

Nicușor Dan, primit de președintele Cehiei la Praga. Vizita are loc în ziua votului pentru Guvernul Mureșan |…

Accesul românilor la rețeaua publică de apă a crescut în 2025 cu doar 0,6%, față de 2024. Diferențe…

Giganții AI din SUA semnează un acord de autoreglementare la Casa Albă. Trump redenumește oficial AI în „Superinteligență”…

Alertă de securitate la bordul unui avion Flydubai care zbura spre Tel Aviv. Aeronava a aterizat în siguranță…

Marocul va avea pentru prima dată o femeie în fruntea guvernului. Fatima Ezzahra El Mansouri, desemnată pentru formarea…

Craiova: Ultimele pregătiri pentru Târgul de Crăciun din acest an. Tema ediției din 2026 va fi „Tărâmul elfilor”…

Percheziții în București și trei județe într-un dosar privind exporturi de utilaje către Belarus | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează