Confidenţialitate


Pe ce cheltuiesc ministerele banii alocați pentru 2016


Pe ce cheltuiesc ministerele banii alocați pentru 2016

         Apărarea și Transporturile par cele mai provilegiate ministere la capitolul alocări bugetare pe 2016.

Cele mai mari cheltuieli merg, în acest an electoral, pentru achiziţia şi dezvoltarea de tehnică militară, dar și pentru construcţia de autostrăzi şi căi ferate, potrivit unei analize Gândul.info.

Jurnaliștii remarcă faptul că unii miniștri au cerut bani pentru finanțarea unor proiecte concrete, în vreme ce obiectivele altora nu sunt atât de clare.

 

Cele mai mari fonduri pentru realizarea unor obiective precise au fost prezentate la Apărare, unde este alocată o sumă totală de 3 miliarde și jumătate.

Banii vor fi folosiți, între altele, pentru modernizarea fregatelor și continuarea programului de achiziţie de avioane multirol F-16.

Pe de altă parte, ministerul Transporturilor promite construirea segmentului de autostradă Timişoara-Târgu Mureş, dar şi finalizarea lucrărilor la cele două noi magistrale de metrou din Bucureşti.

De asemenea, au fost alocați bani și pentru lucrările la calea ferată Sighişoara-Simeria.

La Dezvoltare Regională, ministrul Vasile Dîncu s-a angajat să construiască săli de sport, bazine, patinoare și cămine, potrivit gândul.info.

Iar ministerul Sănătății promite să se concentreze pe introducerea de noi medicamente pentru cancer, dar şi pe construirea a 4 centre regionale pentru pecienții cu arsuri grave.

Ministrul Educației, Adrian Curaj, la rândul său, alocă cele mai multe fonduri pentru laserul de la Măgurele şi pentru reabilitarea a peste 230 de școli şi grădiniţe, în vreme ce la Agricultură, accentul este pus pe sistemele de irigaţii.

 

 


Ultimele stiri
Mesajul Patriarhului Daniel pentru Papa Leon, înaintea intervenției chirurgicale | AUDIO

De ce este important ca tinerii să studieze istoria Holocaustului în România. Explicațiile cercetătorului Marius Cazan | VIDEO

Buzău: Concursul pentru posturile de directori de școli, suspendat cu o zi înainte de prima probă, anunță ISJ

Acordul Trump-Putin pentru motorina, fără efect asupra prețurilor globale. Explicațiile unui expert în energie. UE a reacționat la…

Italia: O femeie a devenit mamă la 59 de ani. Tatăl copilului are 70 de ani | AUDIO

Brașov: Reacția conducerii IAR Ghimbav după protestele angajaților față de blocarea creșterilor salariale

Sebastian Stan, despre rolul său din „Fjord”: „A dat un sens mai profund legăturii mele cu România și…

Academia Europa FM. Ce știe copilul tău despre istoria Holocaustului în România? Invitat este Marius Cazan, cercetător la…

Scumpiri la gaze și energie electrică. Explicații, pe larg, de la conducerea Ministerului Energiei: „România are o oarecare…

Franța: Directorul și o profesoară, împușcați într-o școală gimnazială. Un elev de 14 ani a fost arestat



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează