Confidenţialitate



Constanța: pavilionul expozițional va fi demolat după ce experții au constatat că structura de rezistență a imobilului este șubredă. CJ intenționează să construiască o nouă clădire cu același scop | AUDIO


Constanța: pavilionul expozițional va fi demolat după ce experții au constatat că structura de rezistență a imobilului este șubredă. CJ intenționează să construiască o nouă clădire cu același scop | AUDIO

Sursa foto: Consiliul Județean Constanța

Pavilionul expozițional al Constanței, o clădire impunătoare în care se desfășoară evenimentele de amploare ale orașului, va fi demolat. Experții consultați de Consiliul Județean Constanța au constatat că structura de rezistență a imobilului este șubrezită. Intenția este acum să se construiască un alt pavilion expozițional în aceeași locație.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Pavilionul expozițional din Constanța, amplasat pe malul lacului Siutghiol, la intrarea în stațiunea Mamaia, a fost inaugurat în noiembrie 2008 de cei care, la acea vreme, conduceau orașul și județul: Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu. Era campania pentru alegerile parlamentare.

Suprafața uriașă de aproape 8.000 mp era pregătită pentru evenimente expoziționale, spectacole și festivaluri. Noua conducere a CJC Constanța a făcut o expertiză tehnică și, potrivit administratorului public al județului Constanța, Ionela Costache: „Din această expertiză și din toate studiile efectuate reiese că atât structura metalică, cât și solul pe care este așezat pavilionul au avut de suferit din cauza deplasării terenului.”

Expertul a oferit două variante: continuarea funcționării doar la parter, cât se lucrează la etajul 1, variantă scumpă, sau ridicarea altei construcții.

„Domnul președinte a decis să proiectăm un alt pavilion, propice pentru destinația la care este folosit, și abia ulterior să îl demolăm pe cel existent”, a spus administratorului public al județului Constanța, Ionela Costache.

Urmează ca, în perioada ce vine, să se identifice sursele de finanțare pentru construirea noului pavilion expozițional al Constanței.


Ultimele stiri
Putin ar fi propus un organizarea unui summit cu Trump și Xi Jinping în noiembrie, pentru a discuta…

Miniștrii agriculturii din G7 se reunesc la Paris. Discuții despre criza alimentară și securitatea aprovizionării cu îngrășăminte |…

Încep audierile miniștrilor propuși în Guvernul PSD-Luca Niculescu. Votul de învestitură, programat marți | AUDIO

Franța: Emmanuel Macron promite măsuri judiciare pentru infracțiunile comise în timpul protestelor de sâmbătă. 1.800 de persoane au…

Constanța: Accident grav pe DN 22, între localitățile Năvodari și Lumina. Nouă persoane au avut nevoie de îngrijiri…

Doi angajați ai unei fabrici din Medgidia, răniți în urma unei explozii

Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitudini de peste 2.000 de…

Sibiu: Bărbat reţinut după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu…

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începe duminică

Două drone aeriene – doborâte de piloţii militari români deasupra Mării Negre | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează