Confidenţialitate


Paul Ciuci povestește despre începuturile trupei Compact, înaintea concertului “Ca pe Vremuri”


Paul Ciuci povestește despre începuturile trupei Compact, înaintea concertului “Ca pe Vremuri”

Cu mai puțin de o lună rămasă până la concertul eveniment “Ca pe Vremuri”, de pe 15 iunie, de la Arenele Române, eveniment care îi reunește pe aceeași scenă pe Holograf, Iris și Compact după 20 de ani de când nu au mai cântat împreună, Paul Ciuci de la Compact își amintește, în exclusivitate pentru Europa FM, de începuturile proiectului muzical prin care a scris istorie.

“Mă simt neputincios în fața avalanșei de amintiri care se înghesuie să iasă la lumina și cer să fie povestite… Prin anii ’80, locul unde visele prindeau aripi și unde poveștile de dragoste parcă rupte din filme trăiau doar pentru o vară, purta numele de Stațiunea Tineretului Costinești. Acolo oricine se simțea liber, iar liber însemna să stai cu prietenii tăi în jurul unui foc de tabără, să dormi pe plajă ziua, iar noaptea să fii treaz pe muzică rock, să uiți de corigențele din vară și să te simți rege chiar dacă briza mării îți sufla prin buzunare…

Costinești a creat adevărate dependențe, dar de alea frumoase, era locul unde totul începea cu bucuria revederii și se încheia cu nostalgia despărțirii și cu promisiunea de a reveni an după an în același loc magic! Noi am pornit din Cluj, sub numele de Compact: Costi, Teo, Lelut și cu mine și am hotărât să reușim cu orice preț! Era anul 1980. Iată că anul ăsta facem 37 de ani de Compact și abia aștept să readuc în față publicului de astăzi, care cu siguranță va fi amestecat și cu publicul de altădată, melodiile de pe vremuri, însoțite și de emoțiile de atunci”, încheie Paul Ciuci.

Concert „ca pe vremuri” cu Holograf, Compact și Cristi Minculescu & Iris

Holograf, Compact și Cristi Minculescu & Iris vor urca pe aceeași scenă, în cadrul spectacolului „Ca pe vremuri”, pe 15 iunie, la Arenele Romane din București.

Biletele au prețuri cuprinse între 60 și 234 de lei și se găsesc pe iabilet.ro și în magazinele Flanco.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”