Confidenţialitate


Paul al României va fi extrădat. Instanța Supremă din Franța a respins definitiv recursul său | AUDIO


Paul al României va fi extrădat. Instanța Supremă din Franța a respins definitiv recursul său | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Condamnat la peste trei ani de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Regale Băneasa, Paul al României își va ispăși pedeapsa în România. Instanța Supremă din Franța a respins recursul formulat de acesta și a stabilit că poate fi extrădat.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Aflat în Franța din decembrie 2020, unde a fugit cu puțin înainte ca Instanța Supremă din România să-l condamne la închisoare, Paul al României a contestat decizia de predare către autoritățile române, dar Curtea de Casație din Franța i-a respins recursul, așa că decizia de executare a mandatului european de arestare și predare către România a devenit definitivă, a precizat Ministerul Justiției.

Vestea a fost anunțată inițial pe Facebook de fostul ministru al Justiției, Radu Marinescu, care a ținut să evidențieze că decizia instanței din Franța ar fi un succes al procedurilor derulate în mandatul său.

Paul al României are de ispășit o pedeapsă de trei ani și patru luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Regale Băneasa. Procurorii susțin că a colaborat cu un grup infracțional organizat pentru a obține ilegal proprietăți pe care le revendica în calitate de moștenitor al Familiei Regale. Alături de acesta, au mai fost condamnate 18 persoane, iar prejudiciul adus statului depășește 145 de milioane de euro.


Ultimele stiri
Festivalul de Film de la Veneţia 2026: Filmul “Eu contez”, regizat de Alina Şerban, recompensat cu Premiul publicului…

Incursiune cu drone în județul Botoșani. A fost emis un mesaj Ro-Alert

Franța: Un tren a deraiat în nord-vestul țării. Peste 40 de persoane au fost rănite. Autoritățile cred că…

Bulgaria: Incendiu la un depozit de armament. Au avut loc mai multe explozii | AUDIO

Lucian Pahonțu ar fi dat în judecată Ministerul Educației în scandalul tezei de doctorat | AUDIO

Mai multe incidente cu fragmente de drone vineri, pe litoralul românesc. MApN: Unele aveau încărcături explozive

Europa FM LIVE de la Castelul Bran. 11 ore de emisie LIVE la lansarea noului sezon | GALERIE…

Suceava: DIICOT a destructurat o rețea care tipărea bancnote false. Peste un milion de euro falși au fost…

SUA comemorează 25 de ani de la atacurile din 11 septembrie. Ceremonii la Pentagon și Ground Zero |…

Vâlcea: Dosar penal pe numele a doi minori care au ucis și rănit pui de căței în timp…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează