Confidenţialitate


Patronat: Peste 40.000 de turişti sunt aşteptaţi pe litoral în minivacanţa de Rusalii


Patronat: Peste 40.000 de turişti sunt aşteptaţi pe litoral în minivacanţa de Rusalii

Reprezentanții Federației Patronatelor din Turismul Românesc se așteaptă ca cel puțin jumătate din locurile de cazare de pe litoral, respectiv 40.000, să fie ocupate la sfârșitul acestei săptămâni. Cei mai mulți turiști vor alege Mamaia, atrași mai ales de distracția din cluburi.

 

În ceea ce privește sudul litoralului, unele hoteluri își vor primi primii oaspeți abia acum, la o lună de la deschiderea sezonului estival. Mulți turiști au ocolit până acum litoralul din cauza ploilor și a temperaturilor scăzute.

 

Potrivit FPTR, pentru minivacanţa de Rusalii, hotelierii au pregătit tarife cu până la 30 la sută mai mici faţă de preţurile pentru această perioadă. Prețurile încep de la 30-35 de lei pe cameră, fără mic dejun, şi ajung până la 220 de lei pentru o cameră în regim all-inclusive.


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)