Confidenţialitate


Patriarhul Daniel nu s-a vaccinat, încă, împotriva COVID


Patriarhul Daniel nu s-a vaccinat, încă, împotriva COVID

Premierul a cerut din nou Bisericii să se implice în Campania de vaccinare, mai ales în mediul rural.

Reprezentanţii Patriarhiei informează, la rândul lor, că se implică prin transmiterea către populaţie a informaţiilor despre vaccin.

La 4 luni de la începerea campaniei de vaccinare, Patriarhul Daniel nu s-a vaccinat.

Într-un răspuns pentru Europa FM, Patriarhia precizează că atunci când se va întâmpla, informaţia va fi făcută publică.

La jumătatea lunii ianuarie, Ministerul Sănătăţii anunţa că Biserica Ortodoxă Română va sprijini campania de vaccinare și va difuza materiale informative în eparhii, printr-o broșură intitulată “Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură.”

Acest lucru se întâmplă, déjà – anunţă Patriarhia, deşi premierul Florin Cîţu a simţit nevoia să reînnoiască apelul către Biserică.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, reaminteşte că Biserica Ortodoxă Română și-a exprimat și a reiterat frecvent poziția sa favorabilă vaccinării.

Şi în nume personal, Vasile Bănescu îi îndeamnă pe cei ce încă ezită, să se informeze cât mai atent și din surse sigure cu privire la beneficiile vaccinului și, în urma consultării cu medicul de familie, sa ia decizia cea mai bună pentru sănătatea lor și a celor dragi.

“Eu am ales să o fac, vaccinându-mă” – spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

El a răspuns pentru Europa FM că Patriarhul Daniel nu s-a vaccinat, încă. Dar că acest lucru va fi anunţat official, când se va întâmpla.


Ultimele stiri
Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…