Confidenţialitate


Paști 2022. Carnea de miel ar putea ajunge la 40 de lei/kg, spun crescătorii de oi. „Cerealele sunt scumpe, iarna a fost destul de grea” | AUDIO


Paști 2022. Carnea de miel ar putea ajunge la 40 de lei/kg, spun crescătorii de oi. „Cerealele sunt scumpe, iarna a fost destul de grea” | AUDIO

Carnea de miel ar putea costa anul acesta 40 de lei kilogramul, față de 30-35 de lei, anul trecut. Crescătorii de oi spun că acesta ar fi prețul corect, în condițiile în care și hrana animalelor s-a scumpit.

Cu 3 săptămâni înaintea Paștelui, unii crescători susțin că încă nu au primit solicitări din partea clienților.

Dumitru Bija conduce Asociația crescătorilor de Ovine Miorița Bihoreană. Este o asociație din Bihor cu 50 de membri și 30.000 de oi.

Speră ca anul aceasta să obțină un preț corect pentru mieii pe care îi vând, de regulă, vii, nu sacrificați:

„Pentru Paști, nu se poate prognoza 100% un preț aproximativ, piața, vedeți dumneavoastră, o face puterea de cumpărare. În perioada asta, cerealele sunt foarte scumpe, iarna a fost destul de grea, noi, ca și crescători, am dori să luăm un preț corect pe marfa noastră. Păi, prețul corect la viu, păerea mea, dacă ar fi un 20 de lei ar fi bine și la carne 40. Cel puțin în asociația noastră sunt foarte puțini care comercializează carne, majoritate îi îngrașă și îi vinde la piață.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Și alți crescători de oi cu care am vorbit, dar care nu au dorit să fie înregistrați, au spus că nu cred că anul acesta vom plăti sub 40 de lei pentru kilogramul de carne de miel. Pentru că le e mai greu să asigure și condiții pentru sacrificarea animalelor, unii dintre ei au ales să trimită oile, la export, în țările arabe.

L-am întrebat pe domnul Dumitru Bija dacă Asociația sa are deja cereri de la clienți pentru Paște:

„Deocamdată, toată lumea stă și așteaptă, nu se știe ce va fi. Față de anul trecut e un an mai dificil, toată lumea stă și așteaptă. Foarte multă marfă se ducea și pe Italia, pentru paștele catolicilor, acum văd că nu prea sunt cereri, pe export vorbesc, în afară de cazurile de la noi.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Crescătorii de oi spun că sunt foarte puține abatoare în România și românii nu apucă să se obișnuiască cu gustul cărnii de oaie. Mulți  consumă doar o dată pe an, de Paște.

Foto: Inquam Photos / Alex Nicodim


Ultimele stiri
Italia: Cel puțin 300 de școli au fost evacuate după o amenințare cu bombă transmisă prin e-mail. Poliția…

Bulgaria: Un șofer român de camion a fost reținut după dublul carambol de pe autostrada Trakia. 12 oameni…

Facturile la energie ar putea crește în această iarnă. Furnizorii au lansat deja oferte de peste doi lei/kWh,…

România în Direct. Ce a devenit Nicușor Dan?

Asociația pentru Protecția Pacienților îl critică pe ministrul Sănătății după controalele din bucătăriile spitalelor: „Domnul Rogobete face lambada,…

Moțiunea AUR împotriva ministrului Finanțelor a picat în Senat. Alexandru Nazare respinge acuzațiile privind „gaura la buget” |…

Precizări de la SRI după ce un grup de hackeri afiliat Serviciului Federal de Securitate al Rusiei a…

Corul Madrigal în turneul național de Crăciun (P)

ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează