Confidenţialitate


Particule de plastic descoperite în ploaia căzută în anumite zone din SUA


Particule de plastic descoperite în ploaia căzută în anumite zone din SUA

Anual, peste tot în lume sunt produse peste 250 de milioane de tone de plastic, iar cantitatea crește de la un an la altul. Atunci când este aruncat, o parte din plastic se descompune în microparticule care ajung în natură, potrivit Euronews.

În plus, aceste microparticule de plastic ajung și în apa pe care o bem, dar și în alimentele consumate de noi. Particulele de plastic de dimensiuni foarte reduse pot fi preluate de vânt, ridicate în atmosferă, ajungând să se întoarcă la nivelul solului odată cu căderea ploilor.

În unele zone isolate din Statele Unite, cercetătorii au descoperit că apa de ploaie conține microparticule de plastic. Oamenii de știință de la univesitatea din Utah au ajuns la o concluzie șocantă: peste 1000 de tone de plastic ajung să cadă peste zone naturale protejate precum Marele Canion sau Joshua Tree National Park, odată cu căderea ploilor.

Cantitatea este echivalentă cu 182 de milioane de pungi din plastic.

Cercetătorii spun că mare parte din particulele din plastic provin din hainele sintetice pe care le purtăm și le spălam în mașinile de spălat.

Apa rezultată după clătire conține mici particule din plastic care ajung apoi în natură.


Ultimele stiri
Iaşi: Aproximativ 30 de câini au murit într-un incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Grajduri

Explozie neurmată de incendiu într-un bloc din Târgovişte

Mehedinţi: Incendiu într-un bloc din Vânju Mare | Au fost evacuate mai multe persoane şi animale

Victorie dramatică pentru FC Argeş cu Dinamo, în Superligă

Papa Leon a sosit în Uruguay, prima etapă a unui turneu intens în America Latină

Amenințare cu bombă într-un tren spre Brașov. Un bărbat a fost amendat cu 4 mii de lei |…

Mihaela Bilic, avertisment de Black Friday: De ce nu ar trebui să cumpărăm alimente doar pentru că sunt…

Tatăl lui Meghan Markle, arestat în SUA pentru deținere de materiale pornografie cu minori, inclusiv fotografii cu el…

Judecătorul Costin Andrei Stancu a demisionat de la conducerea Curții de Apel Pitești, după ce a fost sancționat…

Noi reguli pentru motociclete și mopede, în vigoare din 6 noiembrie. Autoritățile locale, obligate să amenajeze locuri de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează